„Constatăm cu dezamăgire faptul că reprezentanții celorlalte partide sau alianțe politice aflate în competiție electorală, nici după încheierea oficială a perioadei de campanie, nu renunță la a încălca legea și continuă cu acțiuni murdare care nu le fac cinste. Astăzi am fost sesizați telefonic de cetățeni din zona Balșcovici din Timișoara că le-au fost lipite pe parbrize, cu aracet, afișe electorale cu candidații PDL, probabil furate de pe panourile special amenajate. Pentru clarificarea acestei situații am depus plângere atât la BEJ, cât și la Poliția Comunitară Timișoara”, se arată într-un comunicat al PDL Timiş.
O situaţie similară a fost sesizată şi la Bucureşti de PDL, unde afişe ale candidaţilor democrat-liberali au fost lipite pe parbrizele mai multor maşini din sectoarele 3 şi 6. În Capitală, democrat-liberalii acuză direct echipele de campanie ale candidaţilor USL.
UPDATE. Nici în comunele din județul Timiș nu a fost liniște cu o zi înainte de alegeri. Reprezentanții PNL Timiș au acuzat faptul că, la Saravale, au fost împărțite materiale electorale cu primarul Liviu Petrișor, care candidează din partea UNPR, și sâmbătă, după încheierea campaniei, iar la acțiune au fost folosiți și copii. Reprezentanta Biroului de presă al PNL Timiș, Alina Sabou, a afirmat că a fost depusă o plângere în acest sens la Biroul Electoral Județean.
Mai multe articole despre alegerile din 2012 in Timis
Citiți principiile noastre de moderare aici!