Primarul Nicolae Robu spune că nu este o prioritate debarcarea din funcţia de viceprimar a social-democratului Traian Stoia, dar se pregăteşte deja schimbarea sa.
„Nu este o prioritate, este aşa un simţământ până la urmă omenesc, firesc, a celor care obţin o mare victorie să se impună şi să-şi promoveze oamenii. Dar, la atribuţiile pe care le are domnul Stoia, nu este o prioritate schimbarea lui”, a explicat Robu.
Liberalul s-a arătat surprins de faptul că partenerii din PDL ar fi nominalizat deja un înlocuitor pentru Stoia, în persoana consilierului Simion Moşiu, în condiţiile în care PNL şi PDL sunt acum… acelaşi partid – PNL, cu două structuri de conducere.
Liderul PNL Timiş spune că nu a fost consultat în această privinţă.
„Nu am discutat acest subiect. Nu am nimic cu persoana Moşiu, este un om serios – nu ştiu dacă este omul Cristeştilor pe fond -, dar nu îmi place să se forţeze primirea cuiva, indiferent cine ar fi el, în echipa mea. Nu a discutat nimeni cu mine. Astăzi am văzut că am un apel telefonic de la dl Moşiu, eu eram prins cu altele, am aflat că aseară s-ar fi întrunit Biroul Municipal, convocat de către dl Sămărtinean (n.r. – Cornel Sămărtinean, preşedinte PDL Timişoara) şi că s-ar fi dat acolo un vot. Nu m-a întrebat nimeni”, a declarat, vineri, Robu.
Liberalul spune că nu este de acord că modul în care s-a procedat şi că în primul rând trebuie văzut care este majoritatea pe care se poate baza PNL în Consiliul Local Timişoara.
„Nu sunt de acord în primul rând procedural, vreau să fie clar oricui, că eu sunt un om care nu mă supun nimănui, care nu are obligaţii la nimeni şi nici nu va avea niciodată. Cine înţelege asta, poate să îmi fie bun colaborator. Nu vă pot eu spune pe cine aş prefera… În primul rând, discuţia trebuie altfel iniţiată. Când vrei să schimbi un viceprimar, trebuie să vezi pe ce majoritate te poţi baza, pentru că un anumit grup de consilieri locali sau judeţeni poate vota pentru cineva şi poate să nu voteze pentru o anumită persoană”, a adăugat Robu, precizând că nu a discutat nimeni cu aleşii PNL.
Liberalul a vorbit chiar despre posibilitatea să existe anumite „înţelegeri oculte cu PSD” în contextul nominalizării lui Moșiu.
O şedinţă de consiliu local a fost convocată pentru săptămâna viitoare, iar primarul nu exclude ca schimbarea viceprimarului Traian Stoia să fie unul dintre punctele discutate.
Robu nu a ascuns faptul că se pregătesc schimbări şi la vârful Consiliului Judeţean Timiş, unde PNL vrea debarcarea ambilor vicepreşedinţi.
„Dacă avem o nouă majoritate, atunci este evident că această nouă majoritate va trebui, printre altele, să-şi impună vicepreşedinţii (…) Marian Vasile este evident că are susţinerea mea şi a colegilor de la PNL pentru a reveni pe acea poziţie. Trebuie să vedem care este majoritatea care va vota pentru Marian Vasile, ca şi pentru încă o persoană ca vicepreşedinte. Nu se pune problema să schimbăm un singur vicepreşedinte – ori îi schimbăm pe amândoi, ori pe niciunul”, a explicat liberalul.
UPDATE. Democrat-liberalul Simion Moşiu spune că a primit un vot într-un birou convocat statutar, într-o şedinţă care s-a desfăşurat cu ştirea copreşedintelui Constantin Ostaficiuc.
„A fost un vot secret. Nu pot să comentez opinia domnului primar, depinde cum privește dânsul lucrurile. Aceasta a fost înțelegerea cu președintele nostru, nu s-a ținut convocarea fără să știe copreședintele Constantin Ostaficiuc. Nimeni nu a convocat acest birou și votul de capul lui. Decizia este a conducerii, eu nu pot să fac comentarii, sunt vicepreședinte, nu pot să convoc eu birourile. Eu mă îndoiesc că domnul primar nu a știut de acel vot, având în vedere că, cu o seară înainte, a stat la masă cu conducerea noastră, unde ne-am petrecut împreună. Este greu de crezut că nu a știut de acest vot care urma să aibă loc a doua zi. Îi respectăm opinia”, ne-a declarat Moşiu.
Consilierul a precizat de asemenea că propunerea va fi discutată vineri în forul judeţean de conducere al partidului… tot în sediul de pe strada Mărăşeşti.
„Conducerile ambelor partide au fost la masă și noi am fost convocați de unul din cei doi copreședinți. Eu nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat sau de ce domnul primar nu a știut… Propunerea va merge în Biroul Judetean al PDL, convocat vineri la ora 14:00. Este opțiunea domnului primar dacă intră pe ordinea de zi în consiliul local un proiect de hotărâre pentru schimbarea viceprimarului. Dânsul poate fi de acord cu un vot secret sau poate să nu fie de acord cu opțiunea membrilor partidului”, a adăugat Moşiu.
UPDATE 1. Nominalizarea şi votarea lui Simion Moşiu pentru funcţia de viceprimar al Timişoarei nu este statutară!
Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, a explicat, odată cu anunţul privind demisia sa din funcţie făcut vineri, demisia de la şefia filialei, că ceea ce s-a întâmplat joi seara în Biroul Municipal al partidului a fost „o situaţie nefericită”.
Ostaficiuc spune că a fost convocată o şedinţă pentru o analiză post-alegeri şi, sub euforia momentului, s-a ajuns la… nominalizarea şi votarea lui Moşiu în mod nestatutar.
„Noi, după fiecare alegeri, facem analize. Au depăsit nivelul de analiză şi s-au dus spre o dorinţă de a avea pe viitor, văzând şi ce scriu ziarele, o participare la administraţia locală şi judeţeană. Astăzi am lămurit lucrurile. Numai Consiliul de Coordonare Local are dreptul să facă propuneri pentru funcţii. Aseară, probabil în euforia victoriei şi dorinţa de a fi cât mai repede implicaţi în administraţia locală, colegii s-au grăbit. Eu nu am fost prezent la Biroul Permanent Local. Biroul a fost convocat pentru o analiză. Nu am promovat pe nimeni, nu am susţinut pe nimeni. Eu, aseară, când se întâmplau alegerile, ascultam Pink Floyd”, a afirmat democrat-liberalul.
Situaţia a fost tranşată, vineri, în Biroul Permanent Judeţean al PDL Timiş, aşa că nominalizarea lui Simion Moşiu nu mai este valabilă!
„Astăzi a avut loc Biroul Permanent Judeţean, s-a discutat despre faptul că aceste alegeri trebuie făcute în Consiliul de Coordonare Local, aşa că nu se pune problema de a le valida”, a concluzionat Ostaficiuc.
Articole pe aceeași temă:
Viceprimarul Stoia, tras pe linie moarta. Robu i-a luat atributiile!
Dupa ce l-a lasat fara atributii, Robu asteapta demisia viceprimarului Stoia
Primarul Robu il lasa pe viceprimarul Stoia fara secretare la Primaria Timisoara
Robu: Nu mai pot continua colaborarea cu viceprimarul Traian Stoia
Razboiul continua la varful Primariei Timisoara. Robu: Stoia lucreaza de fapt pentru Bega Grup!
Citiți principiile noastre de moderare aici!