Migranții au fost depistați, marți în jurul orei 7, de polițiștii de frontieră, dar și de lucrătorii Secției 8 de Poliție Deta. Cele 17 persoane trecuseră ilegal granița din Serbia în România și au fost găsite în localitatea Lățunaș.
„În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din zece bărbați și cinci femei, cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani, respectiv doi copii, în vârstă de 2 și 3 ani. Persoanele, cetăţeni din Siria și Irak, au declarat că au încercat să treacă frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun. Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentelor şi punerii în aplicare a acordului de readmisie”, transmit oamenii legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!