Pentru că sesizările cu privire la SGR nu au ajuns să fie soldate cu sancțiuni, reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș consideră că este nevoie de o nouă rundă de informare a publicului.
„În urma verificărilor efectuate de comisarii GNM CJ Timiș, ca urmare a unor sesizări cu privire la nerespectarea Sistemului de Garanţie Returnare (SGR) la comercianţii care vând produse în ambalaje SGR, s-a constatat faptul că nu se cunosc obligațiile legale prevăzute de HG 1074/2024 (HG 1074/2021 – n.r.)”, au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu Timiș.
Potrivit datelor solicitate instituției de Tion, din 2022 până în 24 octombrie, au fost 20 de sesizări legate de SGR. Altfel, tot în aceeași perioadă, au mai fost 172 de controale.
Nu au fost „nereguli semnificative”, singura sancțiune aplicată fiind legată de „funcționarea intermitentă a serviciului de Sistem Garanție – Returnare”.
Obligațiile comercianților
Potrivit Gărzii de Mediu Timiș, principalele obligații ale comercianților, privind sistemul de garanție returnare, sunt:
- obligaţia de a utiliza programul informatic pus la dispoziţie de administratorul SGR, pentru raportarea ambalajelor;
- obligaţia de a încheia contracte cu Administratorul SGR, în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce decurg din HG nr.1074/2021;
- obligaţia de a organiza puncte de returnare pentru ambalajele SGR;
- obligaţia de a permite exclusiv administratorului SGR preluarea ambalajelor SGR de la punctele de returnare;
- obligaţia de a se înregistra în baza de date gestionată de Administratorul SGR.
- obligaţia comercianţilor de a ţine evidenţa numărului total al produselor comercializate în ambalaje SGR;
„Atragem atenția asupra fapului că sancțiunile pentru comercianții care nu respectă prevederile HG 1074/2024, sunt cuprinse între 30.000 lei până la 50.000 lei”, precizează reprezentanții Gărzii de Mediu Timiș.
Vă amintim, sistemul este funcțional în România din 30 noiembrie 2023, deși a fost reglementat încă din 2021. În august, reprezentanții Gărzii de Mediu Timiș anunțau că au dat două amenzi de 120.000 de lei unor comercianți care nu aveau autorizație de mediu pentru această activitate specifică SGR.
Trimite articolul
XAltă instituție care toacă bani de publici, în complicitate cu restul sistemului mafiot. Câinii latră, caravana trece.
treaba facuta la misto. lasa, e aproape nucleara, da doamne sa dispara cretinismele astea. daca chiar e nevoie sa dispara TOTUL, asa sa fie, eu nu mai suport atata cretinism. eu nu plec, sa fie clar.