Reprezentanţii sindicatului Sanitas din judeţul Timiş se pregătesc deja pentru proteste la Bucureşti. Aceştia sunt nemulţumiţi de legea unică de salarizare, dar şi de faptul că sunt anunţate disponibilizări la nivelul unităţilor sanitare din judeţ. Mai mult decât atât, rectificarea bugetară pe minus va duce la imposibilitatea de a mai acorda unele sporuri, dar şi a salariilor.
,,Sistemul sanitar este în pragul colapsului. S-a încălcat acordul cu ministerul care nu prevede disponibilizări în sistemul sanitar. Din 2010 se spune că vor fi daţi afară aproximativ 10.000 de oameni. În Timiş se preconizează că vor fi disponibilizate asistente de la depozitul de păstrare a materialelor speciale, de la DSP, de la centrele de sânge. În 17 septembrie va fi o nouă întâlnire cu reprezentanţii Ministerului, iar după această dată, 90% vom începe mitingurile la Bucureşti”, a declarat Livius Cârstea, liderul sindicatului Sanitas Timiş.
Sistemul de coplată s-a amânat pentru ianuarie 2010
Deşi s-a anunţat că de la 1 septembrie se vor introduce tichetele de sănătate, acestea vor fi implementate abia la anul, însă numai dacă autorităţile vor menţine soluţia de coplată a serviciilor medicale. Tichetele vor fi aplicate în medicina primară, la medicii de familie, dar şi la medicii specialişti. Urgenţele reale vor fi singurele care vor rămâne gratuite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!