„Vreau (…) să aduc în prim plan situaţia din judeţul Timiş, unde au fost obţinute avize pentru demararea unor lucrări de prospecţiune seismică, fără a fi realizate studii de evaluare a impactului asupra mediului şi comunităţii sau pentru a identifica modalităţile prin care pot fi evitate sau diminuate efectele negative din zonele din apropierea lucrărilor. La acestea se adaugă lipsa de transparenţă şi nemulţumirea localnicilor pe terenurile cărora s-a intrat în mod abuziv. În vecinătatea comunelor Dudeştii Noi, Becicherecu Mic, Cărpiniş, Checea, Săcălaz, Bogda, Cenei, Uivar, Giulvăz, Sânmihaiu Român, Parţa, Giroc, Şag, Sânandrei, Pădureni, Peciu Nou şi Jebel din judeţul Timiş vor începe în maxim o lună lucrări de prospecţiune seismică pentru identificarea unor zăcăminte de petrol şi gaze. Potrivit estimărilor făcute de firma care va efectua aceste prospecţiuni, în zonă ar fi aproximativ 50 de milioane de barili de petrol şi peste 13 miliarde de metri cubi de gaz. Scopul acestor lucrări este, evident, de a descoperi noi rezerve de hidrocarburi, în vederea exploatării lor în perioada următoare. Lucrările de prospecţiune seismică, care vor dura 2-3 luni, vor fi realizate de firma Prospecţiuni SA, pentru compania australiană ADX Energy, care a concesionat de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale perimetrul de exploatare în cauză. Prospecţiunile seismice vor fi realizate exclusiv cu dinamită şi, conform Raportului ADX Energy pentru acţionarii săi, pentru anul 2012, costurile de foraj vor fi cele mai mici din întreg portofoliul companiei”, a prezentat situaţia Tiuch.
Parlamentarul crede că s-a vorbit prea puţin despre procedura folosită şi eventualele consecinţe negative, singurile asigurări oferite fiind că în judeţul Timiş se fac scanări pentru identificarea de resurse de petrol şi nu de gaze de şist.
Deputatul PSD spune că nu se opune acestor prospecţiuni şi nu vrea să se lanseze în atacuri la adresa companiilor private, dar că nemulţumirile şi îngrijorările cetăţenilor nu pot fi ignorate.
Alesul a lansat mai multe întrebări de la care aşteaptă răspuns. „Cât de mare va fi impactul şi cât de mult va fi afectată zona în urma folosirii prospecţiunilor seismice cu dinamită, cunoscut fiind că acest gen de lucrări au un mare potenţial distructiv? Au informat cei ce execută acest gen de lucrări consiliile locale din comunele vizate, asupra riscurilor, li s-a adus la cunoştinţă locuitorilor că în timp, din cauza undelor seismice, structura de rezistenţă a caselor va fi slăbită, mai ales că vorbim despre cele mai mari comune din judeţ? Cum de au fost demarate lucrările pe terenurile aparţinând localnicilor, încălcându-se astfel proprietatea privată? A fost evaluat impactul acestor prospecţiunile seismice asupra terenurilor agricole, asupra faunei şi nu în ultimul rând asupra rezervaţiei naturale de la Satchinez, ştiindu-se că pot apărea alunecări de teren? (…) Cum de Agenţia pentru Protecţia Mediului permite executarea unor lucrări prin detonare seismică în cea mai populată zonă din judeţ, fără o analiză privind impactul asupra mediului, fără a stabili dacă nu se încalcă prevederile europene în materie? De ce nu s-a sesizat nimeni asupra procedurii folosite, mai ales după ce ADX Energy a admis că forarea în aceste zone va presupune cele mai reduse costuri din întreaga activitate a companiei?”, a întrebat Tiuch.
De cealaltă parte, reprezentanţii companiei Prospecţiuni, la care este acţionar cunoscutul om de afaceri Ovidiu Tender, spun că fac eforturi să obţină acordul proprietarilor de terenuri pentru a putea sonda parcelele respective.
„În prezent avem acorduri cam de la 45-50% dintre toţi proprietarii. Am început cu marii proprietari de teren, pentru că aici este mai uşor de rezolvat problema proprietăţii. În cazul parcelelor mici este foarte dificil. Nu sunt succesiuni, terenurile nu sunt înregistrate. Noi avem cinci echipe care sunt permanent pe teren pentru a discuta cu oamenii şi pentru a le explica ce înseamnă aceste explorări. Fiecare proprietar este despăgubit pentru problemele create. Se despăgubeşte fiecare parte din recolta agricolă afectată. Se stabileşte clar ce suprafaţă e afectată, care este producţia agricolă distrusă sau viitoarea producţie. Se calculează valoarea de piaţă şi cantitatea ce se produce şi se despăgubeşte”, a declarat zilele trecute, Mihai Mitroi, directorul companiei. Acesta a admis însă că se poate intra pe terenurile private şi fără acordul proprietarilor. „În România legislaţia spune că solul este proprietatea persoanei, iar subsolul este al României. Există Legea Petrolului care dă acces la aceste bogăţii pentru exploatare, concesionarul are dreptul să o facă”, a mai declarat şeful companiei de prospectare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!