Potrivit primarului Nicolae Robu, contractele încheiate pentru întreţinerea spaţiilor verzi, a parcurilor şi a scuarurilor, a locurilor de joacă şi a canisitelor, pentru tăieri de corecţie la arbori şi defrişări au expirat. De altfel, acest lucru a început să se şi vadă în unele parcuri din oraş, care nu mai sunt îngrijite…
Consiliul Local Timişoara a adoptat, încă din august, o hotărâre prin care s-a stabilit ca aceste activităţi să fie preluate temporar de societatea Horticultura la tarifele stabilite înainte cu operatorii privaţi, în urma unor licitaţii, urmând să se decidă apoi, în urma unui studiu de oportunitate, cum se va proceda pe mai departe: dacă aceste servicii vor fi atribuite tot prin licitaţie publică unor privaţi sau dacă vor fi atribuite direct operatorului primăriei.
Oficialii municipalităţii spun însă că Horticultura nu a preluat încă aceste activităţi, pentru că practică tarife mai mari. Primarul Nicolae Robu afirmă că aşteaptă un răspuns oficial din partea conducerii acestei societăţi care are ca acţionar unic consiliul local. Şi, dacă nu va exista un consens, se va ajunge tot la licitaţii, spune Robu.
„Eu insist către societatea Horticultura să preia aceste contracte. Am înțeles că a fost o discuție în Consiliul de Administrație, am fost informat neoficial, aștept o informare scrisă. Există rețineri deocamdată, ba chiar refuz, am înțeles, de asumare a lucrărilor la tarifele care au fost stabilite în urma licitațiilor anterioare, în raport cu alți agenți economici. Eu am explicat clar societății că noi nu putem proceda la alte tarife decât în urma unor licitații. Dacă într-o competiție deschisă unele societăți au oferit aceste prețuri mici și au prestat servicii către municipalitate la aceste prețuri – n-am auzit să fi falimentat vreuna – atunci eu pretind ca și Horticultura să poată lucra la tarifele respective (…) Dacă nu vrea, ne vom vedea nevoiți să organizăm o nouă licitație. Trebuie să existe un punct de vedere ferm, asumat de conducerea Horticultura, de director, de Consiliul de Administraţie care ia deciziile”, a declarat, marţi, primarul.
Robu spune că Horticultura ar fi de acord să preia totuşi aceste activităţi pe termen scurt şi că a mai făcut unele intervenţii, dar operatorul primăriei nu vrea să se angajeze pe termen lung în condiţiile impuse.
„A făcut doar intervenţii în regim de urgenţă unde erau semnale că era ambrozia foarte multă, în Complexul Studenţesc, care trebuia să fie pregătit pentru începerea anului universitar, acolo unde a fost nevoie să se taie anumite ramuri ale copacilor pentru că era pericol să cadă. Horticultura a răspuns unor solicitări punctuale”, susţine edilul.
Robu nu a ascuns faptul că el ar prefera ca toate spaţiile verzi din oraş să fie preluate în întreţinere de societatea Horticultura, pentru că ar putea fi gestionate corespunzător, dar consiliul local va decide în cele din urmă cum se va proceda. Cert este că situaţia ar mai putea trena.
„Probabil că a fost o disfuncţie la nivelul Direcţiei de Mediu că nu au demarat procedura de decizie – dacă se merge pe licitaţii deschise sau dacă se face o atribuire directă către operatorul propriu. Dar nici nu s-a ştiut până acum, că în Primăria Municipiului Timişoara a existat dintotdeauna o nerespectare a legii în privinţa întreţinerii spaţiilor verzi. Legea prevede să existe o decizie de principiu a consiliului local, dacă se merge pe licitaţie deschisă sau dacă se face o atribuire directă către operatorul propriu. S-a mers în mod tacit pe varianta de licitaţie”, susţine Robu.
Oricum, primarul spune că, până să se ajungă la semnarea unor noi contracte, tot Horticultura trebuie să se ocupe de întreţinerea parcurilor şi a locurilor de joacă.
Horticultura cere renegocieri de tarife
Directorul Horticultura, Andrei Drăgilă, susţine că punctul de vedere oficial al societăţii a fost transmis primăriei de o săptămână. Că el vrea să lucreze, dar nu la tarifele care i se impun.
„Din data de 5 septembrie toate contractele încheiate au expirat, a mai rămas unul care urmează să expire. Cu zona centrală lucrurile sunt în regulă. Noi suntem de acord cu preluarea tuturor lucrărilor cu condiţia ca pentru restul de zone să se facă o negociere de tarife, pentru că eu nu pot deconta lucrările cu limitele de tarife ale altor firme, ale Rogera sau Tradecomia, care sunt foarte mici sau foarte mari. Nu am primit niciun răspuns de la primărie. Horticultura doreşte să realizeze lucrările, dar să se respecte legea. Nu pot să fac decontare după cinci preţuri. Acele contracte au fost pe un an de zile, din 5 septembrie 2013 până în 5 septembbrie 2014. Sunt expirate, şi-au pierdut forma juridică, nu mai produc efecte”, ne-a declarat Drăgila.
În opinia şefului de la Horticultura, tarifele cu care au lucrat celelalte firme sunt nejustificate.
„Tarifele respective după mine le consider neserioase. Sunt preţuri neserioase, care nu au niciun criteriu economic. Vă dau un exemplu: la tăieri de corecţie la arbori cu utilaje la înălţime sunt preţuri diferite: 15 lei la Rogera, 270 de lei la Tradecomia, noi la Horticultura lucrăm cu 77,75 lei. Curtea de Conturi a constatat, în urma controalelor, că preţurile de la Horticultura sunt reale şi conforme cu normativele, că avem preţurile corect făcute. Eu n-am oprit lucrările în oraş ca alte firme. Horticultura îşi execută lucrările în zona centrală. Nimeni nu vrea să semneze procesele verbale de recepţie, cei de la Direcţia de Mediu spun că nu pot să îmi transmită programul de lucrări. Eu vreau să lucrez”, susţine Drăgilă.
Alte articole pe aceeași temă:
Cititorii ne sesizeaza: multe parcuri sunt mizerabile! Au expirat contractele pentru intretinere
Doua firme ar putea raspunde de tot ce inseamna spatii verzi si drumuri in Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!