Situaţia proiectului de la Ghizela rămâne marele „of” al oficialilor judeţului Timiş. Un proiect de zeci de milioane de euro, încheiat anul trecut, este blocat de contestaţii şi procese intentate de o firmă din Arad, participantă la licitaţia privind desemnarea operatorului pentru deponeu.
„Situaţia este în continuare blocată, deponeul de la Ghizela aşteaptă un operator. Suntem în imposibilitatea de a porni deponeul datorită unor procese ce se află pe rol intentate de o firmă din Arad, participantă la licitaţie. Nu pot să va dau datele firmei. Este din Arad”, spune Adam Crăciunescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Acesta afirmă că utilajele din deponeu sunt în conservare şi că se aşteaptă ca justiţia să se pronunţe cât mai repede. „Suntem în imposibilitatea să pornim lucrurile acolo, dar sper ca justiţia să se pronunţe cât mai repede”, a adăugat Adam Crăciunescu.
Lucrările la deponeul de la Ghizela s-au încheiat în vara anului trecut şi Timişul a primit înapoi de la Uniunea Europeană, între timp, o parte din banii cheltuiţi. La finalul anului trecut, CJT a organizat o primă licitaţie pentru desemnarea firmei care ar fi trebuit să ducă gunoiul la Ghizela, în urma ei fiind înregistrate două contestaţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!