Ansamblul de clădiri, care cuprinde fostul Liceu de Arte Plastice și Inspectoratul Școlar al Județului Timiș, are proprietar nou, după ce Consiliul Local Timișoara a refuzat să-și exercite dreptul de preemțiune. Municipalitatea l-ar fi putut cumpăra cu 5 milioane de euro, în toamna anului trecut.
Imobilele de lângă primărie sunt, din nou, subiectul unor controverse. Reprezentanții Asociației Culturale Salvați Patrimoniul Timișoarei cer dezbatere publică pentru un studiu de oportunitate „PUZ construire clădire cu funcțiuni mixte: locuire colectivă, activități administrative, de administrare a afacerilor, financiar-bancare, comerciale, culturale, de turism, parcaj colectiv public și privat”, Bd. Mihai-Eminescu nr. 2, Bd. C.D. Loga nr. 3.
Pe site-ul Primăriei Timișoara a fost publicat deja studiul de oportunitate, care spune că „din punct de vedere funcțional, ansamblul propus va cuprinde locuințe colective, birouri și servicii, funcțiuni comerciale, precum și un hotel”.
„În ceea ce privește configurarea țesutului construit, se propune preluarea aliniamentelor stradale și construcția unui monobloc masiv care să ajungă până la limita maximă acceptată pentru procentul de ocupare a terenului. Elementul semnificativ care contribuie la conturarea soluției finale este direcția favorabilă percepției turlei Catedralei Mitropolitane Ortodoxe, în capăt de perspectivă al Bd. Mihai Eminescu”, se arată în borderoul anexat studiului. Regimul maxim de înălțime permis este P+10.
Ce înseamnă de fapt studiul de oportunitate? O reglementare, susțin cei care l-au întocmit: „documentația prezintă intenții referitoare la modul de utilizare a terenurilor, de amplasare, realizare și conformare a construcțiilor pe zona studiată”. Studiul este semnat de prof. dr. arh. Vlad Gaivoronschi și prof. dr. arh. Ioan Andreescu și a fost depus la primărie în luna ianuarie a acestui an.
Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei: „Liceul de Artă a picat examenul la arhitectură și urbanism”
Potrivit reprezentanților asociației care atrage atenția asupra atacurilor la patrimoniul capitalei Banatului, ultimul capitol al existenței a două clădiri din Timișoara – fostul Liceul de Arte Plastice și Inspectoratul Școlar Timiș – s-a lansat pe „repede-înainte”.
„Cei doi arhitecți grei ai arhitecturii timișorene propun în trei variante tot atâtea moduri de demolare a acestor clădiri, spulberându-i pe cei care au gândit și au construit aceste lăcașuri de învățământ”, se arată într-un comunicat de presă emis de oficialii asociației.
Ei susțin că cei doi arhitecți propun ridicarea unui „monobloc masiv încărcat cu beton, oțel și sticlă de cinci etaje finalizat în partea dinspre primărie cu un bloc de zece etaje, care va concura cu Catedrala Mitropolitană”. Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei cere primăriei să organizeze o dezbatere publică.
Și OAR Timiș vrea dezbatere publică
Reprezentanții filialei timișene a Ordinului Arhitecților din România au avut și ei ceva de spus, susținând că își manifestă dezaprobarea în ceea ce privește neexercitarea dreptului de preemțiune de către Primăria Timișoara referitor la terenul pe care se află clădirile fostului Liceu de Arte și Inspectoratului Școlar Timiș, precum și „asupra contractului de parteneriat dintre aceasta și Fundația Caritatea, prin care se promit anumiți indici, ignorându-se astfel toate forurile de specialitate –din interiorul sau din afara instituției primăriei”.
„Interesul public nu justifică implicarea activă a PMT în declasarea unui monument istoric, acest act fiind unul lipsit de viziune de planificare şi de cunoaştere a propriilor strategii şi a spiritului Timişoarei. (…) Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, în calitatea sa de instituție de interes public, recomandă organizarea de dezbateri publice deschise și constructive cu scopul de a identifica si clarifica interesul public intrinsec fiecăruia dintre aceste proiecte”, se arată în comunicatul emis de OAR.
Direcția pentru Cultură: Nu s-a cerut încă demolarea
Pe fir au intrat și reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură Timiș, care au ținut să clarifice situația. Potrivit acestora, nu s-a cerut demolarea imobilelor de pe Bd. Mihai Eminescu nr. 2 și C.D. Loga nr. 3.
„Conform legislației în vigoare, demararea unei intervenții pe un amplasament se realizează în baza unui Aviz de oportunitate pentru PUZ – ca etapă preliminară de proiectare. Acest document este, conform legii, supus dezbaterii publice. La Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr. 12, la solicitarea proprietarului, a fost prezentat, spre consultare, PUZ în vederea obținerii Avizului de Oportunitate. În urma acestui demers a fost emisă o comunicare, prin care s-au cerut variante suplimentare de abordare a intervenției”, susțin oficialii Direcției pentru Cultură.
Practic, după întâlnirea de consultare a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 12, privind volumetria noului obiect arhitectural de lângă primărie, s-a concluzionat că „este nevoie de variante care să integreze parte din clădirile aflate în acest perimetru”.
„Până în prezent, la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș nu a fost depusă nicio documentație în vederea emiterii unui aviz de specialitate pentru demolarea clădirilor existente pe acest amplasament. Avizul Ministerului Culturii despre care se vorbește este, de fapt, avizul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, emis în 2014, aviz pentru Studiul istoric – document prin care nu se avizează explicit demolarea clădirilor de pe ansamblul Liceului de Artă, el conținând o serie de condiții”, se mai arată în comunicatul emis de DJC Timiș.
Practic, acest condiții spun că la elaborarea documentației de intervenții pe amplasament, acestea vor fi întocmite conform Legii 50/1991 și a Legii 422/2001, reactualizate. De asemenea, „concluziile Studiului istoric nu conduc la «declasificarea clădirilor de pe amplasament» – termen incorect utilizat în protocolul întocmit între primărie și proprietar – terenul fiind acela care rămâne în continuare în ansamblul cuprins în Lista Monumentelor Istorice 2010”, conchid oficialii Direcției pentru Cultură Timiș.
Ce să înțelegem din toate acestea? Că se lucrează la un Plan Urbanistic Zonal pentru noul ansamblu, proprietarii aflându-se în prezent la faza unui studiu de oportunitate, că nu s-a cerut exact demolarea și nici nu a fost avizată explicit în avizul pentru Studiul Istoric. Așadar, momentan, imobilele aflate pe Lista Monumentelor Istorice încă nu sunt în pericol de demolare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!