Timișorenii se plâng că centrul Timișoarei este un adevărat patinoar. Un bătrân și-a spart capul și a lăsat sânge pe gheața din Piața Unirii. Acolo, de exemplu, ar fi putut fi folosită freza de zăpadă predată de primărie Consiliului consultativ de cartier, dar președintele CCC Cetate nu o mai găsește. A declarat-o furată…
„Ne-a fost furată acum vreo doi ani, am anunțat la poliție, eu o țineam în garaj. M-am dus într-o seară să-mi iau ceva din garaj și am văzut că era aruncat lacătul. Am aprins lumina și nu era utilajul respectiv. Altceva nu mai aveam în garaj, aveam alimente doar, dar erau acolo, nu lipseau… Am sunat la poliție, a venit poliția, am procesul-verbal, nu au absolut nicio pistă. Freza chiar am scos-o să le-o arăt locatarilor, dar nici nu am putut să o folosim, nu am apucat”, a povestit, pentru Tion.ro, Pavel Bunei, președintele CCC Cetate.
Nici președintele CCC Blașcovici nu mai știe unde este freza de zăpadă. N-a declarat c-ar fi furată, dar le-a spus angajaților primăriei, care l-au întrebat dacă a folosit utilajul, că nu o mai găsește. Aceeași situație și în zona Iosefin-Dâmbovița, dar și în Aradului. Președinții consiliilor consultative au transmis municipalității că nu mai știu unde sunt utilajele de deszăpezire.
„S-a discutat cu președinții de consilii de cartiere, unii dintre ei le-au dat la școli, alții au spus că sunt defecte, la alții sunt furate. Sunt totuși din 2013 cumpărate, dar unii chiar ne-au spus zilele acestea că le-au folosit. Noi le-am predat atunci, ele au ieșit și din garanție. S-au folosit acum la școli, la biserici, în cartiere. Inclusiv aseară (n.r. miercuri seară) ne-a sunat noul președintele de cartier din Ghiroda Nouă că a folosit-o”, ne-au spus reprezentanții PMT.
Ne-am întrebat și noi unde au fost folosite frezele pe care primăria a plătit 80.000 de lei în urmă cu aproape șase ani. De exemplu, cea din Mehala a văzut zăpada anul acesta, la fel și cea din Ghiroda, la fel și cea din Plopi. În Ronaț, utilajul se află la biserică.
Sunt însă și președinți de consilii de cartiere care au recunoscut că n-au mai folosit frezele de zăpadă de mulți ani, așa că angajații primăriei au decis să le ia de la ei și să le dea la școli sau la spitale. Vor fi luate, de exemplu, utilajele din Calea Martirilor, Ciarda Roșie, Tipografilor, Medicinei.
Tion.ro a scris și anul trecut despre soarta frezelor de zăpadă cumpărate de primărie la începutul anului 2013 cu 2.000 de lei bucata. Aproape 80.000 de lei a cheltuit municipalitatea pentru achiziția a 40 de freze de zăpadă. Utilajele de deszăpezire au fost prezentate atunci de Nicolae Robu, care numai ce ocupase fotoliul de primar, în sala de consiliu a instituției de pe C.D. Loga. Edilul-șef anunța că frezele vor putea fi folosite pe bază de programare, dar s-a decis apoi ca ele să fie date în grija consiliilor de cartiere. Zis și făcut. 18 dintre cele 40 de freze au ajuns la consiliile consultative de cartiere, iar restul de 22 au mers la diverse instituții aflate în subordinea primăriei.
Tion.ro a cerut o situație clară după zăpada serioasă de anul trecut din martie. Conform primăriei, 18 freze de zăpadă au fost predate următoarelor persoane: Ion Popa – președinte CCC Aradului, Ioan Bolog – președinte CCC Mehala, Constantin Pintilie – președinte CCC Ronaț, Gheorghe Stăiculescu – președinte CCC Blașcovici, Elena Ivan – președinte CCC Șagului, Mircea Nicolae Suru – președinte CCC Martirilor, Ovidiu Radu Tănasie – președinte CCC Ciarda, Petru Traiconi – președinte CCC Ghiroda, Gheorghe Dulgheru – președinte CCC Tipografilor, Vasile Prelucan – președinte CCC Iosefin Dâmbovița, Pavel Bunei – președinte CCC Cetate, Dumitru Josan – președinte CCC I. Ionescu, Inge Khron (n.r. Kron) – președinte CCC Steaua, Dorel Bolduș – președinte CCC Medicinei, Mitică Ioviță – președinte CCC Freidorf, Ioan Olaru – președinte CCC Plopi, Constantin Savulov – președinte CCC Fabric și Mihai Furgi – președinte CCC Soarelui.
Alte 22 de utilaje de deszăpezire pentru trotuare au ajuns la mai multe instituții aflate în subordinea primăriei, după cum urmează: Școala Gimnazială nr. 1, Liceul Pedagogic Carmen Sylva, Liceul Tehnic Emanuil Ungureanu, Școala Gimnazială nr. 24, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară, Colegiul Tehnic Azur, Spitalul Victor Babeș, Colegiul Silvic Casa Verde, Liceul Teoretic W. Shakespeare, Liceul Grigore Moisil, Spitalul Clinic Municipal de Urgență, Spitalul Clinic de Urgențe pt. Copii Louis Țurcanu, Școala Gimnazială nr. 13, Centrul Pentru Voi, Grădinița cu Program Prelungit nr. 14, Colegiul Național Bănățean, Școala Gimnazială nr. 12, Liceul cu Program Sportiv Banatul, Liceul Waldorf, Complexul Sportiv Bega – Bazinul de Înot – Circumvalațiunii, Sala Olimpia, Grup Școlar Industrial de Transporturi Auto.
Vă reamintim, Primăria Timișoara nu are un contract pe termen lung pentru deszăpezire, după ce licitația pentru găsirea unui operator a eșuat. A fost reluată, însă nicio firmă nu s-a înscris la cea de-a doua licitație. Pe motiv de urgență, PMT a semnat un contract în valoare de 30.000 de euro cu Societatea de Drumuri Municipale, însă SDM are doar 45 de utilaje pentru a deszăpezi tot orașul.
UPDATE. Președintele CCC Mehala: Am folosit-o acum și s-a stricat, numai scandal a fost cu ea
Ioan Bolog, președintele Consiliului consultativ de cartier Mehala, a primit pe proces-verbal freza de zăpadă de la primărie. Spune că era bună și că a folosit-o de fiecare dată când a nins, dar anul acesta s-a stricat. Crede că a fost prea multă zăpadă și că era mai bine dacă erau vreo 20 de freze în fiecare cartier…
„Am folosit-o prima dată sezonul ăsta și s-a stricat un pinion la ea. Mi-a dat cineva din primărie telefon că vine după ea s-o ia, a zis că vine, că le adună. Eu voiam să o repar, am demontat-o să scot pinionul și să văd ce are. Am folosit-o în anii trecuți, a fost foarte bine întreținută, asta este acum”, ne-a spus Bolog.
Omul recunoaște că a avut și multe discuții cu utilajele de deszăpezire. S-a certat de multe ori cu vecinii, care voiau să folosească freza de zăpadă, dar nu voiau să bage benzină.
„E și un necaz: la cine vrei să dai să folosească zice că nu bagă benzină, că nu o curăță, că nu are grijă de ea… numai scandal a fost cu ea. Atunci mai bine o dau și cel puțin nu mai apare că o am și că e aici. Eu i-am spus domnului primar atunci că mai bine era dacă erau vreo 20-30 în fiecare cartier”, ne-a mai declarat Ioan Bolog.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/unde-sunt-frezele-de-zapada-cumparate-de-primaria-timisoara-cu-2-000-de-lei-bucata-acum-5-ani/2006554
Citiți principiile noastre de moderare aici!