„Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara, considerat cel mai eficient spital din România în lupta cu epidemia de Covid 19, cu cele mai multe cazuri de pacienți vindecați, a fost schimbat din funcție pe criterii strict politice. În plină pandemie, liberalii au prins momentul să-și instaleze în funcție omul, demonstrând că interesele lor sunt mai presus de orice altceva. Deși ultimele două luni au arătat o gestionare impecabilă a spitalului, managerul trebuia schimbat pentru că așa au decis ordinele de partid. Cum ar fi fost, ca măcar de această dată, să primeze interesele cetățeanului, ale pacienților? Din păcate sarabanda liberală este fără oprire. Tupeu, japcă, sfidare și demagogie sunt singurele atitudini ale celor care guvernează astăzi”, au transmis, luni, printr-un comunicat de presă, reprezentanții PSD Timiș.
Social-democrații susțin că rocada făcută între manager și directorul medical ar fi cauzată de interese obscure.
„Liberalii demonstrează din nou că meritocrația pe care tot o invocă este doar un slogan electoral menit să arunce praf în ochii oamenilor. În spatele acesteia, singurele interese sunt ”tunurile”, licitații, achiziții și contracte cu dedicație, numirea oamenilor lor în posturi de conducere cu orice preț și minciuna instituționalizată. Bătutul cu cărămida în piept, de cât sunt de implicați și de cum se preocupă de binele public, este o simplă gargara ieftină pe care o toarnă ca să-și acopere incompetența și adevăratele intenții. Cazul schimbării managerului de la Spitalul Victor Babeș Timișoara este dovada clară că indiferent de cât de bine merge treaba, dacă nu e omul lor la conducere, e degeaba. Asta este o palmă dată instituției medicale în sine, o sfidare pe față, un gest de exhibiționism politic grobian. Atâta știu liberalii și atâta pot: schimbări de dragul interesului. Pentru că de schimbările de dragul schimbării au depășit faza demult”, au mai transmis cei de la PSD Timiș.
Vă reamintim că, luni, managerul Viochița Lăzureanu, care a condus până acum Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, a preluat funcția de director medical, în locul ei fiind numit director interimar Cristian Oancea, cel care până acum a ocupat funcția de director medical. Potrivit noului director, mandatul Voichiței Lăzureanu expirase și nu mai putea fi prelungit.
Trimite articolul
XFlegma galbena ne otraveste pe toti.
PSD-istii stiu exact cum se fac schimbarile politice, doar au facut asta 30 de ani.
Ipocrizia psd merge mai departe. Pe vremea tatucului lor, Dragnea(mai nou puscarias), ei puneau in functii doar oameni integrii, profesionisti adevarati, si esential, care nu faceau parte din partidul lor.
Cit despre tupeu, japcă, sfidare și demagogie si as mai adauga populismul, psd trebuie sa taca. Daca nu ai aceste ”calitati”, nu esti binevenit in partid. Asa ca, mucles !!!!!
-
Maa dar voi chiar sunteti prosti, eu sunt din Arad … la Arad a fost dezastru organizat, la medicii din Timisoara ar trebuii sa le oupati picioarele la ce au facut pentru oamneni in aceste luni…doamne in ce tara trăim…. prosti dar si mulți ….
-
Cine credeti ca sa ocupat de achizitii oare? In nici un caz nu doamna manager… daca suntem azi ce suntem suntem datorita dl oancea un spital cu o infectati din cadrul personalulyi
-
La psd-isti le e frica ca indeparteaza oamenii pusi de ei si ca poate cu noul manager va merge treaba mai bine.
Se stie ca psd-istii si-au pus oamenii lor peste tot. De la cea mai neinsemnata organizatie pana la Justitie.
Daca Kövessi ar fi fost pesedista pusa de ei, si azi ar fi avut postul ala.
E rau când vorbești fără documentare și argument, adică omul începe să citească și când vede 0, nu mai continuă; deci, pierdere de timp.
Problema e ca nu psd a schimbat o pe doamna conf ci pnl ul!
Vedeti?! Despre astea scriam mai sus.
Indiferent ce partid ar fi făcut mișcarea este grav ; in romania nu se apreciază si nu se mentine calitatea si dedicarea!
Va doresc tuturor sa nu ajungeți pacienti, intr un sistem infect ca al nostru, de sănătate, unde la urma urmei, vede tot omul de rand ca nu medicii coordonează ci politicul.
Asa ca, respect pt medici și gânditi când boicotati spitale si corpul medical.
-
“Potrivit noului director, mandatul Voichiței Lăzureanu expirase și nu mai putea fi prelungit.” Deci ce era de facut? Au facut rocada, intre ei si vad ca PSD-ul vroia sa incalcam legea si cu toate ca nu ar fi fost voie sa-i prelungim contractul sao facem totusi, ca asa vreea psd-ul.
Si acuma nu am inteles, pe de o parte te plangi ca doamna era minunata si pe alta parte ” intr un sistem infect ca al nostru, de sănătate”? Pai doamna asta nu facea parte din acest sistem? A fost manager si nu femeie de servici. Ce a facut ea sa fie mai bine?
Deci daca o lasa neschimbata era mai departe ” intr un sistem infect ca al nostru, de sănătate”. Acuma ca a schimbat-o (sau mai bine zis au facut rocada intre ei) iar nu e bine.
Si acuma inca o intrebare. Cand a fost aceasta doamna pusa acolo ca manager, a fost pusa numai ca era super specialista si competitiva, sau decizional ca a fost pesedista. Ca eu stiu ce stiu.
Si noul manager este numai provizoriu. Nu e definitiv. Pe cand doamna este definitiv ca director medical, deci poate sa propage noile idei si revolutii in medicina si spital.-
Dle Gargara,
Aceasta doamna dr, când a ales meseria nu conștientiza si ca politicul conduce, a ales o cu sufletul.
Da, este un sistem infect pt ca e condus politic ( infectat) Capis?!
Medicii sunt oameni care au sacrificat si sacrifica in continuare multe in numele pasiunii lor numita medicina.
De 8 ani a fost manager si iata in plina pandemie cum arată rezultatele acolo intr o instituie condusă de ea.Extraordinar! Timisoara este reprezentativă astăzi in Romania, pt succesul in lupta cu pandemia datorita ei si echipei manageriate de ea.
Noua înfățișare a secțiilor si curții se datorează acestei doamne manager si bineinteles dr lui Oancea!
Ceea ce nu stii dumneata este ca doamna face o echipă extraordinară cu domnul Oancea, ei doi sunt colegi dar și prieteni.
Eu voiam să subliniez că mișcarea lui nea traistă, Nelu Tătaru e sub demnitatea unui ministru cu caracter, nefiind singura de altfel.
A preluat recent Babesul si Louis Turcanu in directa administrare a ministerului, interesant si asta.Nu vii sa faci mișcări din astea acum, pt ce, daca totul este extraordinar? Se putea prelungi acel mandat.
Sanatate multa; sa nu depinzi vreodata de sistemul imaculat.-
Cred ca nu stiti ce vorbiti… a ales meseria ca mami ia deschis usiile … doamna profesor stanesc … si stiu toti cum a trecut facultatra aceasta duduie care pozeaza acum in mare iubitoare de meseria de medic
-
-
Nu exista definit in functii de conducere,in sistemul de sanatate de stat! 🙂
-
Stimate dle. Marta, este pacat ca publicati un asemenea articol fara sa va documentati. In primul rind, nu cred ca rezultatele deosebite ale spitalului sunt meritele dnei fost manager. In al doilea rind ar fi trebuit sa stiti ca respectiva dna. era numita interimar, iar interimatul ii expirase demult. Si nu in ultimul rind, dna. a fost trecuta pe functia de director medical, adica acolo unde poate sa dovedeasca ca spitalul va functionat si mai bine din pdv medical. Cu stima.