Conducerea Societăţii Timişoara îl mai informează pe Titu Bojin că va sprijini toate demersurile iniţiate de directorii instituţiilor din judeţ care vor fi schimbaţi abuziv din funcţie.
„Stimate domnule preşedinte, Societatea Timişoara vă aduce aminte că aţi câştigat voturile timişenilor cu promisiunea că veţi face altfel de politică decât fosta putere. Printre cele mai des repetate lozinci ale actualei conduceri a ţării a fost aceea că va iniţia schimbări pe criterii politice doar până la nivelul miniştrilor secretari de stat. De aceea, stimate domnule Preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, schimbările de directori perfomanţi din instituţii ale statului fără motive bine întemeiate juridic vă atrag răspunderea pentru abuz în funcţie în dauna persoanei. Societatea Timişoara va sprijini toate persoanele din instituţiile de stat care vor fi schimbate abuziv prin sesizări la Consiliul Naţional al Discriminării şi prin plângeri penale la instanţele de judecată”, se arată în scrisoare deschisă transmisă preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin.
Vă reamintim că Societatea Timişoara a sesizat, joi, schimbarea directorilor de şcoli şi grădiniţe cu persoane apropiate conducerii USL. În replică, Titu Bojin a afirmat că această organizaţie a devenit un „apendice al PDL-ului”.
Societatea Timisoara: Directorii scolilor din Timis sunt schimbati pe criterii politice
Citiți principiile noastre de moderare aici!