Cei de la Societatea Timişoara pregătesc şi un scurt moment de remember, marţi, 3 septembrie, de la ora 18:00, la Salonul Vega, unde prietenii, apropiații și cei care au colaborat de-a lungul vremii cu Oscar au pregătit o expoziție de fotografie și proiecția unui film de scurtmetraj al celui comemorat. La eveniment sunt invitaţi însă toți cei ccare doresc să îi aducă un omagiu lui Oscar Berger – regizorul, omul de presă și timișoreanul dedicat valorilor democratice.
„Cu acest prilej, Societatea Timișoara anunță instituirea Premiului de Jurnalism Civic Oscar Berger, care va fi decernat la finele fiecărui an unui jurnalist român de către un juriu format din reprezentanți ai presei românești și străine”, anunţă Florian Mihalcea, președintele Societății Timișoara.
Consilierul local Adrian Orza a propus totodată acordarea titlului de cetăţean de onoare al Timişoarei, post-mortem, jurnalistului Oscar Berger, cel care a condus prima publicație privată postdecembristă a urbei, ziarul Timişoara.
A murit Oscar Berger, directorul ziarului Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!