Bărbatul a fost tras pe dreapta joi seară pe Calea Șagului din Timișoara. Are 48 de ani și este din orașul de pe Bega.
Polițiștii l-au oprit pentru un control, însă când au dat nas în nas cu el, aproape că au amețit. Bărbatul băuse foarte mult, iar etilotestul a indicat o valoare de 1,35 miligrame de alcool pur în aerul expirat.
„Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, transmit polițiștii timișeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!