Bărbatul a intrat în atenția polițiștilor, după ce a intrat cu mașina într-o vidanjă parcată pe marginea drumului. Polițiștii spun că a pierdut controlul volanului și nici nu este de mirare. Aveau să afle că șoferul este foarte beat în momentul în care au decis să îl testeze.
„În urma testării șoferului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică peste limita legală”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!