Bărbatul a fost oprit în trafic de polițiștii din Tomnatic. Oamenii legii l-au luat la întrebări și și-au dat imediat seama că omul este băut. L-au și verificat în baza de date.
„În urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat că şoferul, un bărbat de 65 de ani, din localitatea mai sus menţionată, nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Întrucât conducătorul auto emana vapori de alcool, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat”, povestesc polițiștii timișeni.
Bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar acum s-a ales cu dosar penal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!