Polițiștii spun că vinovat de producerea accidentului este chiar șoferul rănit, un bărbat în vârstă de 68 de ani. Acesta circula, la volanul unui autoturism, dinspre Timișoara spre Sânnicolau Mare, iar la ieșire din Bilet a pierdut controlul volanului, după ce ar fi adormit la volan.
Mașina scăpată de sub control s-a izbit de un cap de pod, iar conducătorul auto a fost rănit și a rămas încarcerat. El a fost scos din mașina distrusă de pompierii de la descarcerare și era conștient.
Polițiștii de la Rutieră s-au deplasat la fața locului pentru cercetări și au deschis acum un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. În urma accidentului, circulația pe drumul care leagă Sânnicolau Mare de Timișoara a fost blocată aproximativ 10 minute.
Citiți principiile noastre de moderare aici!