Accidentul s-a petrecut miercuri dimineață pe autostrada Timișoara-Arad, pe sensul de mers spre Timișoara. Șoferul unui autotren, cetățean bulgar, a lovit un altul care circula în fața sa. În urma impactului, bărbatul a fost rănit și a rămas încarcerat în cabină. Pompierii militari au trimis la fața locului șapte subofițeri, o autospecială de lucru cu modul de descarcerare, dar și un echipaj SMURD.
Șoferul rănit a fost preluat de echipajul medical și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii de la Autostrăzi s-au deplasat la fața locului și fac acum cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Din cauza accidentului, în zonă s-a circulat pe o singură bandă de mers timp de aproximativ o oră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!