Din primele informații oferite de polițiști, șoferul unui Ford Focus se îndrepta spre Timișoara, când, la un moment dat, a intrat în spatele unui buldoexcavator care tocmai virase la stânga pe un drum secundar și care se afla deja pe sensul opus de mers. Șoferul, care are aproximativ 50 de ani, spune că nu a văzut utilajul din cauza faptului că îi bătea soarele în ochi.
La fața locului au ajuns echipaje ale poliției, de la SMURD și de la descarcerare. Nu a fost însă necesară intervenția echipajelor de la descarcerare, deoarece medicii de la SMURD au reușit să îl scoată pe șofer din mașina care a fost serios avariată.
Bărbatul rănit a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!