Polițiștii vor ieși în stradă în weekend pentru a-i prinde pe cei care se urcă băuți sau drogați la volan. Vor fi însă mai mulți ca de obicei, având în vedere că sărbătorile de iarnă se apropie.
Acțiunile susținute au început încă de la sfârșitul lunii trecute, iar în ultimele zile polițiștii i-au sancționat pe toți care au fost prinși încălcând legea.
„Astfel, au fost aplicate 567 de sancţiuni contravenţionale, 203 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 81 pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Au fost sancţionaţi 54 de pietoni şi 27 de biciclişti/mopedişti care nu au respectat prevederile legale. Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 36 de permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, nerespectarea limitelor legale de viteză, semnificaţiei luminii de culoare roşie a semaforului electric, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor. De asemenea, au fost retrase 24 de certificate de înmatriculare”, au transmis polițiștii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!