Polițiștii au desfășurat o acțiune de amploare pe toate drumurile din județ, vineri noapte, în încercarea de a-i prinde pe șoferii care reprezintă un pericol în trafic. Acțiunea se desfășoară în colaborare cu reprezentanți de la Crimă Organizată. În doar câteva ore, activitatea Poliției Rutiere a dat și roade, mai multe persoane fiind prinse încălcând legea la volan.
O persoană a fost oprită în trafic, în Timișoara, în timp ce pleca de la un festival care avea loc la Pădurea Verde. Polițiștii au constatat că șoferul consumase substanțe ilicite înainte de a se urca la volan. Un urma efectuării testelor s-a stabilit că tânărul în vârstă de 23 de ani, din Hunedoara, consumase cannabis, amfetamine și metamfetamine. Șoferul s-a ales cu permisul suspendat.
Mai mult, polițiștii de la Crimă Organizată au mult de lucru pe acest segment, în cadrul acestei acțiuni. Aceștia au deschis mai multe dosare penale pentru deținere de droguri. De la începutul anului și până acum, polițiștii de la Rutieră au întocmit 18 dosare penale pentru conducere sub influența unor substanțe ilicite.
La Liebling, un bărbat a fost prins la volan beat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că alcoolemia acestuia era de 0,76 mg/l alcool pur în aerul respirat. Permisul acestuia a fost reținut.
La Sacoșu Turcesc, un bărbat oprit în trafic a fost prins cu permisul suspendat, iar dovada de circulație pe care acesta a prezentat-o era expirată. Acesta s-a ales cu dosar penal, neavând drept de conducere.
Acțiunea polițiștilor va continua până la ora 6 dimineața, în a doua jumătate a nopții forțele fiind concentrate pe municipiul Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!