Oamenii legii susțin că anul acesta au amendat 4.469 de șoferi care nu au respectat marcajele rutiere și au oprit sau au staționat în zona centrală a orașului, inclusiv în piețele din centru, cât și pe străzile pietonale. Tupeul costă așadar, iar amenzile sunt cuprinse între 250 și 625 de lei.
Polițiștii locali au întocmit și un top al străzilor din centrul istoric pe care s-a încălcat cel mai des legislația rutieră, de către șoferii care nu au respectat indicatoarele.
Conducătorii auto preferă, așadar, strada Carol Telbisz, unde oamenii legii au împărțit nu mai puțin de 855 de amenzi. S-a parcat în voie în acest an și pe strada Mărășești, unde au fost aplicate 444 de sancțiuni, iar pe locul trei se află Piața Iancu Huniade, cu 385 de amenzi, urmată de strada Gheorghe Dima, cu 328 de sancțiuni. În Piața Victoriei s-au dat 290 de amenzi, în Libertății 166, iar în Piața Unirii 32.
Alte zeci de amenzi au mai fost date de polițiștii locali șoferilor care au parcat în voie pe străzile Constantin Mușat și Piața Mărăști – 93 de sancțiuni, Augustin Pacha – 247 sancțiuni, Paris – 167 sancțiuni, Gheorghe Lazăr – 194 sancțiuni.
S-au mai dat amenzi și pe străzile E. Ungureanu, Palanca, Matei Corvin, Ioan Paulescu, Proclamația de la Timișoara, C. Brediceanu, Petre Țuțea, Piatra Craiului, Eugeniu de Savoya, 9 Mai, Vasile Alecsandri, Eremia Grigorescu, Regimentul 5 Vânători, George Coșbuc, Sf. Ioan, Republicii, M. Eminescu, Piatra Craiului sau Nikolaus Lenau.
„Poliția Locală Timișoara face din nou apel la conducătorii auto să respecte indicatoarele rutiere referitoare la oprirea și staţionarea autovehiculelor pe străzile din centrul Municipiului Timişoara, deoarece zona va fi în continuare în atenție, fiind luate măsuri de sancționare împotriva celor care încalcă prevederile legale, aceștia riscând, conform OUG 195/2002, amenzi între 250 și 375 lei cu 2 puncte penalizare la permis pentru oprire și între 500 și 625 lei și trei puncte penalizare la permis pentru staționare în zonele prevăzute cu indicatoare”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Pe de altă parte, șoferii se plâng că nu au unde să-și lase mașinile, pentru că municipalitatea nu a reușit nici până în ziua de astăzi să amenajeze o parcare mare în centrul orașului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!