Se parchează la greu chiar în piațeta unde este amplasată statuia Fecioarei Maria din piața cu același nume. Între liniile de tramvai și zona unde este statuia au fost puși mai mulți stâlpișori, dar unii dintre ei sunt pur și simplu retezați de la bază, iar șoferii intră cu mașinile fără probleme. Primarul Nicolae Robu spune că nu are cunoștință că ar fi tăiat cineva din primărie bolarzii și crede că este vorba despre un act de vandalism.
Edilul-șef spune că va cere specialiștilor de la Direcția Edilitară să gândească un alt sistem, să caute un alt tip de stâlpișori retractabili care să nu poată fi tăiați.
„Este un act de vandalism, așa cum, din păcate, sunt destul de multe în oraș. O să punem altceva, mai greu de distrus, în locul lor. O să cer Direcției Edilitare să gândească ceva, pentru că trebuie oprite mașinile să urce acolo și să staționeze, să creeze și o imagine foarte urâtă, de necivilizație, și să încurce și traficul”, a explicat Robu pentru Tion.ro.
Reprezentanții primăriei se gândesc să pună bolarzi telescopici și pe pietonalele din Cetate. Pe unele străzi au fost puși deja, însă problema trebuie rezolvată și pe alte artere pietonale din zona istorică a orașului.
„Am cerut să facem un sistem cu stâlpi telescopici, ca atunci când trebuie să intre cineva, să poată fi ridicați cu telecomandă, dar în rest să nu mai pătrundă mașini. Din păcate, avem un număr, nu foarte mare, dar suficient de ridicat încât să fie deranjant, de cetățeni, care sfidează orice normă. Eu cred că în circa două luni, fac o estimare, îl vom avea. E plin de mașini tot timpul, Poliția Locală intră peste ei și dă amenzi”, a conchis Nicolae Robu pentru Tion.ro.
La intrarea în Piața Unirii există deja bolarzi retractabili, care le-au dat mari bătăi de cap pompierilor în trecut. Nu o dată salvatorii nu au putut intra în zonă, unde au avut diverse intervenții. În primă fază nu au primit telecomenzi pentru acces, iar într-o altă situație unul dintre bolarzi a rămas blocat. Rămâne de văzut cum va rezolva primăria problema cu accesul pentru aprovizionarea localurilor din zonă, dacă va împărți telecomenzi sau va apela la stâlpi retractabili manual.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/din-nou-probleme-cu-accesul-in-piata-unirii-pentru-pompierii-timiseni/1891263
Citiți principiile noastre de moderare aici!