Oamenii legii au verificat zilele trecute autoturismele mai mari de 3,5 tone și mai lungi de cinci metri, pe care le-au găsit în diverse cartiere ale orașului, în urma mai multor sesizări făcute de timișorenii care s-au trezit că nu au acces spre locurile de parcare din cauza autovehiculelor mai mari.
„Polițiștii locali au efectuat în ultimele zile verificări cu privire la modul în care conducătorii de autovehicule din categoria microbuzelor și de transport mărfuri respectă prevederile OUG 195/2002 și HCL 486/2006 referitoare la oprirea sau staționarea unor astfel de autovehicule pe domeniul public, existând sesizări că în zonele de blocuri din cartiere conducătorii auto își parchează mașinile de serviciu depășind atât ca masă, cât și ca dimensiune locurile de parcare și perturbând astfel parcarea altor autovehicule”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Agenții locali au acționat în zonele Mehala, pe Bd. Revoluției, pe Bd. Liviu Rebreanu, pe Bd. Sudului, Gen. Dragalina și pe strada Aurel Podeanu. Au găsit 26 de astfel de autovehicule, în numai trei zile, șoferii alegându-se cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2.900 de lei.
„Potrivit HCL 486/2006, se interzice staționarea voluntară a vehiculelor cu o masă mai mare de 3,5 tone pe drumurile publice și terenurile aparținând domeniului public sau privat al municipiului Timișoara, precum și staționarea voluntară a vehiculelor care au o lungime mai mare de 5 metri în parcările special amenajate, excepție făcând situațiile de încărcare/descărcare marfă și cele de îmbarcare/debarcare călători”, mai spun oamenii legii.
Controalele continuă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!