Acțiunea Truck & Bus este organizată la nivel european, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL). Pe tot parcursul săptămânii 22 -28 iulie,
„Direcţia Rutieră a Poliţiei Române va coordona, la nivel naţional, o nouă acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii vor verifica dacă șoferii profesioniști respectă viteza legală, folosesc centurile de siguranță și se vor asigura că cei vizați asigură funcționarea aparatelor tahograf. De asemenea, oamenii legii vor controla dacă șoferii respectă perioadele de conducere și odihnă, dar și dacă toate au toate documentele în ordine.
„În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vor viza și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!