Tupeul depășește limita bunului simț în centrul Timișoarei. Polițiștii locali au amendat 21 de conducători auto în ultima săptămână, pentru că au intrat cu mașinile în zona pietonală, acolo unde este interzisă circulația auto.
„Toți conducătorii depistați trecând prin zona interzisă, respectiv Piața Libertății, Victoriei și străzile adiacente pe care există astfel de indicatoare vor fi identificați și sancționați. Spre exemplu, un conducător auto care a pătruns în cursul zilei de luni cu autoturismul marca Renault pe str. E. Caruso, pe str. Praporgescu și prin Piața Libertății a fost sancționat cu amenda maximă prevăzută de OUG 195/2002 – Codul Rutier, respectiv 435 lei și 2 puncte penalizare la permis”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Chiar dacă nu sunt prinși de patrulele de poliție locală, șoferii sunt identificați mai apoi de agenți cu ajutorul camerelor video instalate în zona centrală, omologate și verificate metrologic. Amenzile sunt însă la jumătate față de sancțiunile date bicicliștilor care îndrăznesc să pedaleze pe străzile pietonale și în piețele din centrul istoric.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1900974″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!