Femeia a fost oprită în trafic, în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea timișeană Giulvăz. Polițiștii i-au cerut documentele și au simțit că șoferița miroase a alcool, astfel că au decis să o pună să sufle în etilotest.
„Polițiștii au procedat la testarea acesteia cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cea în cauză, a fost condusă la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, refuzând această procedură. În cauză, pe numele șoferiței a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul de prelevare de probe biologice”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!