Din primele informații, echipajul SMURD, care transporta un pacient, venea pe strada Gheorghe Lazăr, dinspre Bulevardul Cetății spre Piața 700 și, deși avea semnalele luminoase și acustice în funcțiune, la intersecția cu Calea Circumvalațiunii a lovit din plin un autoturism Suzuki, care circula dinspre pasajul Jiul spre mall. Șoferița aflată la volanul mașinii Suzuki nu s-a asigurat când a pătruns în intersecție.
În urma impactului, ambele autoturisme au fost serios avariate și au rămas blocate în intersecție, șoferița din Suzuki a suferit răni ușoare și a fost transportată la spital pentru investigații. Din fericire, bebelușul care se afla cu ea în mașină pe scaunul din dreapta a scăpat nevătămat.
La fața locui au sosit echipaje de ambulanță, poliție și pompieri, circulația în zonă fiind îngreunată pe perioada cercetărilor.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!