Accidentul, spun polițiștii, s-a produs în 15 septembrie, la ieșirea din oraș, în Calea Torontalului.
Oamenii legii au fost anunțați că pe marginea drumului a fost descoperit cadavrul unui biciclist. Agenții de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au găsit, în jurul trupului neînsuflețit, urmele unui accident rutier.
Cel care l-a accidentat mortal pe bărbatul de 77 de ani nu era însă de găsit. După ce au vizionat imagini de pe camerele de supraveghere amplasate la societățile comerciale cu sedii în apropierea drumului ce leagă Timișoara de Sânnicolau Mare, oamenii legii au reușit să identifice marca mașinii, însă numerele de înmatriculare nu au fost surprinse clar.
Semnalmentele autoturismului au fost însă luate în considerare și, la ceva timp după aceea, autovehiculul a fost observat pe camerele sistemului de trafic management montat în Timișoara.
Șoferul a fost astfel identificat, iar oamenii legii au plecat direct spre adresa sa din Sânnicolau Mare.
Tânărul de 31 de ani a fost reținut pentru 24 de ore însă după aceea a fost lăsat în stare de libertate. El a fost plasat sub control judiciar și este cercetat acum pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2112290″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!