Atunci când undeva nu merge prea bine, fiecare îşi caută un loc mai bun. Într-un fel, şi şoimul dunărean a plecat “la căpşuni” spre zone mai bune de cuibărire. Aproape dispărută din România, această pasăre este din nou, după mulţi ani din nou observată acolo unde de obicei este… acasă. “În ultima perioadă am descoperit în jur de 10 perechi de şoimi dunăreni în România. În ultimii ani aceste păsări au părăsit acest habitat, ele obişnuiau să trăiască în Banat, în Dobrogea şi în Munţii Măcinului. Încet, ele au plecat, se pare că sunt păsări care nu preferă prezenţa omului, iar în aceste regiuni locurile unde stăteau sunt tot mai afectate de prezenţa umană. Ceea ce a dus la plecarea spre alte zone”, a declarat Attila Fulop, conducătorul Asociaţiei Milvus, cea care se ocupă de proiect.
“Cu sprijinul companiei de electriciate implementăm un proiect finanţat din fonduri europene, prin intermediul căruia montăm pe stâlpii de electriciate mai multe asemenea cuiburi artificiale. Noi sperăm să ajutăm la întoarcerea şoimului dunărean. Să sperăm că aceasta se va întâmpla cât mai curând şi că şoimii vor face reclamă din gură în gură şi să afle de aceste cuiburi artificale!”, a mai spus Fulop.
Zis şi făcut, marţi, 23 octombrie, lângă Peciu Nou, cele două părţi implicate în proiect au montat o primă asemenea cuşcă ce va deveni cuib artificial. Cuibul a fost instalat pe unul dintre stâlpii de înaltă tensiune, cu mari eforturi, după o acţiune plină de spectaculozitate.
La final vor fi instalate 33 de cuiburi artificiale pe stâlpii de înaltă tensiune ai Enel. De asemenea, în preajma acestora vor fi instalate şi 350 de seturi de teci izolante pe cabluri de medie tensiune din județele Timiș și Arad, în aşa fel încât păsările să nu se electrocuteze.
Specia este listată în anexele diferitelor convenţii internaţionale pentru protecția păsărilor şi este menţionată pe Lista Roşie a speciilor pe cale de dispariție realizată de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN). Mai mult, șoimul dunărean a dispărut aproape în totalitate de pe teritoriul României, ultimele perechi cuibăritoare fiind depistate în Dobrogea și în județul Timiș.
Un mod eficient de a proteja această specie, testat deja în alte țări europene, este acela de a amenaja cuiburi artificiale în zone ce abundă în surse de hrană, dar nu oferă locuri de cuibărit. Campania include și montarea de teci izolante pe cabluri de medie tensiune, cu scopul de a proteja păsările împotriva electrocutării. Măsura izolării cablurilor va ajuta la reducerea mortalității în rândul șoimilor, dar si a altor păsări, și va reduce frecvența întreruperilor în alimentarea cu energie electrică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!