Vernisajul expoziției “Topographies secrètes” va avea loc luni, 5 mai 2014, de la ora 18, în spațiul de artă contemporană din centrul Timișoarei.
„Ființa şi complexitatea devenirii sale, relaţia acesteia cu absenţa, transformarea, dispariţia, țes direcţia demersului meu. Descoperirea amănunţită a interiorităţii corpului mi se impune ca obiect de fascinaţie şi de necesară investigaţie. Materia, prin corpul uman fragmentat, decupat, dialoghează cu imaterialitatea-umbra, pictată sau proiectată. Natură secundă a fiinţei, proiecţie volatilă şi fugară a materiei, indisociabil legată de ea, umbra devine o prezenţă ce se confruntă cu absenţa parţială a corpului. Configuraţii anatomice incomplete sunt revelate prin materie ca şi posibile locuri de sălășluire ale sufletului. Broderia completează sau se suprapune picturii. Gestul lent al coaserii devine proces spiritual, purificator, catharsis întru elogiu al dezvăluirii materialităţii ascunse a corpului. Reveria materiei şi imaterialităţii se desăvârşeşte într-un dialog al prezenţei/absenţei” explică Simona Nuțiu Gradoux.
Artista trăieşte şi lucrează în Nancy (Franţa) şi Timişoara. A studiat expresia plastică la Cluj şi Nancy. De la începutul anilor 90 a expus în diferite galerii şi spaţii de artă din Franţa, Germania, Japonia, Luxembourg, Austria, România și Ungaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!