Mihail Reinhold Wächter, absolvent al UPT, a obținut un important premiu al Academiei Române și al Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei pentru rezultatele cercetărilor sale în domeniul valorificării deșeurilor.
Astfel, în urma analizării dosarelor de candidatură depuse la nivel național, în vederea acordării premiilor „Mircea Dimitrie Cazacu” pentru cea mai bună teză de doctorat în domeniul surselor regenerabile de energie, Academia Română, prin Comisia de Energie Regenerabilă a Secției de Științe Tehnice, și Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei au decis să atribuie premiul al doilea lui Mihail Reinhold Wächter pentru teza „Cercetări teoretice și experimentale privind metode de valorificare energetică a deșeurilor menajere”, elaborată sub conducerea profesorului Ioana Ionel și validată cu calificativul excelent, respectiv distincția Summa cum laude. De menționat este că locul întâi nu a fost acordat.
La nivel european, în ultimele decenii, s-au făcut eforturi considerabile pentru găsirea unor soluții cât mai eficiente și sustenabile, pentru gestionarea deșeurilor menajere și implicit a reziduurilor rezultate în urma incinerării lor, într-o manieră ecologică, cu impact minim asupra mediului ambiant.
În urma studiilor realizate de Mihail Reinhold Wächter au fost elaborate două cereri de brevet depuse la OSIM, având Universitatea Politehnica din Timișoara drept titular: „Procedeu de tratare a reziduurilor provenite din incinerarea deșeurilor menajere prin solidificare – stabilizare în roca de cenușă”, respectiv „Procedeu de integrare a subprodusului din desulfurarea uscată în rețeta de șlam dens pentru transportul hidraulic prin sisteme de conducte”. Cea de-a doua cerere de brevet este în curs de implementare la scară industrială la centrala termoelectrică pe lignit CET Sud Timișoara.
Mihail Reinhold Wächter este absolvent al secției de Mașini și Echipamente Termice și al masterului Energoecologie în Domeniul Termic și al Vehiculelor de Transport din cadrul Facultății de Mecanică a Universității Politehnica din Timișoara, având în prezent o experiență profesională de 10 ani în proiectare (ISPE Timișoara) și producție (Colterm Timișoara).
Este activ și în cadrul UPT, fiind director în cadrul unui proiect câștigat la nivel național, tot în domeniul cercetării de soluții ecologice de protejare a mediului: „Metoda inovatoare de depozitare în haldă a reziduurilor provenite din incinerarea deșeurilor municipale solide prin stabilizare – solidificare în matricea rocii de cenușă prin metoda șlamului dens”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!