Edilul a afirmat că poliţiştii locali au făcut zilele trecute verificări la autogara din Iosefin, iar proprietarii au fost somaţi să se apuce de lucrări de întreţinere.
„La imobilul de pe bulevardul Iuliu Maniu nr. 54, unde este proprietar Autotim SA – aceasta este autogara oraşului -, aleile pietonale şi peroanele de pe care se îmbarcă oamenii în autobuze arată groaznic. Orice maşină care trece prin curte ridică nori de praf. Oamenii de la Poliţia Locală au constatat neîntreţinerea corespunzătoare a proprietăţii. Există hotărâri de consiliu local care îi obligau pe proprietari să facă ceea ce trebuie făcut pentru ca imobilul, autogara, să arate decent. Sunt geamuri sparte, geamurile acestea n-au mai văzut pe cineva dorinc să le întreţină de foarte foarte multă vreme, există şi ochiuri de geam lipsă… Autogara aparţine firmei. S-a dispus, printr-o somaţie, ca în termen de cinci zile lucrătoare societatea să ia măsurile necesare pentru spălarea geamurilor, înlocuirea părţilor lipsă, vopsirea părţilor metalice şi, de asemenea, în perspectiva imediat următoare, să treacă la betonarea şi asfaltarea zonelor aflate în stare de paragină”, a declarat viceprimarul Traian Stoia.
Următorul pas, dacă nu se vor lua măsuri, constă în aplicarea de amenzi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!