Un spațiu nefolosit din centrul Timișoarei ar putea fi reabilitat și refuncționalizat cu fonduri europene. Spațiul, cu o suprafață totală de 241,41 mp, situat pe Bd. Republicii 6, la parter, cu intrare din curte, se află în proprietatea Municipiului Timișoara. Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” cere astfel primăriei atribuirea în administrare a imobilului, pentru a-l reamenaja și a se deservi de el.
Spațiul se află în momentul de față într-o stare avansată de degradare, însă acesta ar putea fi pus în valoare dacă se vor obține bani europeni pentru investiții.
„Este o inițiativă bună a Spitalului Țurcanu și vom propune consilierilor locali să ne susțină în acest demers, pentru a pune în valoare un spațiu aflat chiar în centrul orașului, dar pentru care nu avem, în clipa aceasta, o sursă de finanțare pe care să o alocăm. Bineînțeles, transmiterea în administrare a spațiului respectiv se va face doar condiționată de realizarea acestei investiții”, transmite primarul Dominic Fritz.
Clădirea respectivă ar urma să fie folosită pentru extinderea activităților medicale ale spitalului, prin servicii de spitalizare de zi, punct de recoltare pentru analize, spațiu de practică pentru studenți și rezidenți etc.
Comisia de analiză a spațiilor cu altă destinație (SAD) a hotărât că imobilul poate fi dat în administrarea Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”, pentru o perioadă de 5 ani, numai dacă instituția sanitară depune dosarul pentru obținerea de fonduri europene. Consiliul Local Timișoara urmează să voteze acest proiect de hotărâre.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara este principalul furnizor de servicii medicale cu profil pediatric din zona de vest a României. A fost înființat în anul 1903, iar serviciile sale acoperă toată gama specialităților pediatrice. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” se află în administrarea Primăriei Timișoara.
Pe aceeași temă:
FOTO. Corpul B al Spitalului de Copii din Timișoara, finalizat în curând
Trimite articolul
XBun. Acum e momentul potrivit pentru a realiza niste studii de fezabilitate, niste proiecte, etc. Stiu baietii de la usr pe cineva care se pricepe. Un bun conducator ar fi chiar medicul de la spitalul de copii. Cum care? Ala de-i place sa suga cariciuri pe sub poduri. Ar avea o locatie adecvata, civilizata si cu dotari adecvate. Si cica iubeste copii. Ii iubeste de cum ii prinde.