Cititorul nostru a fotografiat un „spațiu verde” de pe strada Uranus, aflat chiar în fața Liceului Waldorf, între trecerea de pietoni și parcarea din fața liceului.
Timișorenii au pus două semne pe care au scris „NU PARCAȚI! ZONA VERDE” în noroiul care ar fi trebuit să fie într-adevăr o zonă verde, pentru a-i convinge pe șoferi să nu intre cu mașinile acolo.
„Am auzit că nu e singurul spațiu verde așa de… noroios. Și pe Circumvalațiunii ar fi un loc asemănător. Se pare că după parcarea amenajată, pe colțul străzii a rămas doar bordura, iar în mijloc au fost lăsate resturi de asfalt, beton. Cei din blocul de lângă ar fi adus pământ să umple spațiul, să arate mai frumos. Mi-a spus cineva că primăria i-a amendat, că acolo era… spațiu verde. Cam așa arată acum. Să ne mândrim cu Timișoara?”, ne-a scris cititorul nostru, care ne-a trimis și câteva poze grăitoare, imagini care nu mai au nevoie de nicio explicație.
Citiți principiile noastre de moderare aici!