Marea Neagră va fi cheia securităţii în această parte a Europei, a avertizat, luni, la UVT, oaspetele american, iar cheltuielile efectuate pentru dezvoltarea aviaţiei militare, dar mai ales a marinei, vor trebui sporite în următorii ani pentru a putea contrabalansa puterea în creştere a Rusiei, a mai adăugat acesta.
Seminarul susţinut, ”Politica de Securitate a SUA în 2018 și România”, a fost o dezbatere asupra celor mai importante coordonate ale politicii de securitate duse de SUA în noul context internațional, în special în relație cu România, ca partener strategic.
Seth Cropsey a avertizat asupra schimbării polilor de putere din lume. El a vorbit despre faptul că, dacă în urmă cu 30 de ani SUA nu avea adversar la ieşirea din războiul rece, în prezent China este o putere globală cu greutate, Rusia este din nou un adversar redutabil, iar Iran sau Coreea de Nord sunt surse permanente de ameninţare.
„USA a avut o tot mai mare implicare în ultimii 30 de ani în lume. La sfârşitul războiului rece, SUA era puterea dominantă în lume, nu erau provocări prea mari. Dar securitatea globală s-a schimbat în prezent. China e un competitor strategic, Rusia devine din nou un competitor strategic, Iran nu este încă un asemenea competitor strategic, dar construieşte rachete balistice şi vor avea capacitatea să realizeze rachete nucleare, la fel şi Coreea de Nord. Astfel, o lume unipolară a devenit una cu mai mulţi poli. SUA este un competitor puternic, dar acum sunt şi alte naţiuni cu putere în creştere. Aceasta este principala schimbare care a avut loc în ultimii 30 de ani de la finalul războiului rece”, a declarat Seth Cropsey.
Pentru specialistul american, țara noastră are o importanţă strategică tot mai mare, iar o Românie securizată va oferi mai multă siguranţă NATO. Ţara s-a schimbat radical în ultimii 30 de ani, cel mai important fiind faptul că nu mai este condusă de cei care se numeau comunişti, mai spune Cropsey.
„În ceea ce priveşte România, schimbările au fost şi mai mari, nu mai este guvernată de comunişti sau, mai bine zis, de oameni care se numesc comunişti. România a devenit componentă a alianţei vestice, nord-atlantice, are un parteneriat strategic adevărat, care contează, cu SUA. Este o parte componentă importantă a acestei alianţe, acestea sunt într-adevăr schimbări importante. Acest parteneriat este important pentru că securitatea NATO se întăreşte ca urmare a întăririi securităţii României”, a declarat Cropsey, la Timişoara.
Iar pentru a face faţă puterii şi influenţei Rusiei în zonă, România va trebui să investească serios în domeniul militar. Cropsey nu a făcut direct reclamă producătorilor de armament performant, dar a insistat că România trebuie să își majoreze cheltuielile în domeniu, acum trebuie văzut de unde se vor obţine aceste resurse.
”România este aproape de Ucraina, se ştie ce probleme sunt acolo, Rusia este tot mai prezentă în Marea Neagră, asta este o problemă. Rusia îşi va face simţită prezenţa aici, deci România va fi nevoită să-şi întărească puterea aeriană şi navală. Pentru mine este foarte clar că se vede importanţa strategică a Mării Negre. Cea mai mare problemă acum este legată de găsirea banilor necesari pentru ca România să se poată apăra, iar marina este una dintre acestea”, a încheiat Seth Cropsey.
Seth Cropsey are o experiență de treizeci de ani în domeniul politicii de securitate, a studiilor și cercetărilor din domeniul relațiilor internaționale și strategiilor militare navale. Și-a început cariera în spațiul guvernamental american, la Departamentul de Apărare, ca asistent al Secretarului Apărării, Caspar Weinberger, ulterior fiind subsecretar adjunct al Marinei în administrațiile Reagan și Bush. A ocupat mai multe funcții din sectorul public și în cadrul programelor de pregătire universitară ale SUA în plan internațional.
Citiți principiile noastre de moderare aici!