Potrivit organizatorilor, Societatea Română de Chirurgie de Urgență și Traumatologie, Fundația Amfiteatru și Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara, evenimentul are loc în ideea că orașul de pe Bega va fi una dintre cele șapte localități care vor avea un centru regional de urgență. Centrul ar urma să cuprindă Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJUT), Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” și Institutul de Boli Cardiovasculare. Cele trei instituții ar urma să colaboreze pentru a acoperi eficient toate tipurile de urgențe, iar gravitatea sporită a cazurilor va însemna și o finanțare mai bună.
Conferința regională „Managementul pacientului politraumatizat în spitalele din România” are loc în 12 și 13 iulie. Este cea de-a patra dintr-o serie dedicată politraumelor, după Târgu Mureș, București și Iași. Este urmărită găsirea unor soluții pentru îngrijirea optimă a pacientului politraumatizat și în spital, după preluarea lui din unitatea de primire urgențe, în contextul unui sistem de sănătate tot mai deficitar.
Conferința este creditată de către Colegiul Medicilor din România cu șapte credite de educație medicală continuă. Mai multe detalii și modalitatea de înscriere pot fi găsite pe www.eurocomunitateamedicală.ro.
Politrauma, adică afectarea a celor puțin două organe, dintre care unul cu risc vital, este principala cauză de mortalitate în rândul persoanelor sub 45 de ani, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Cele mai multe politraumatisme sunt produse în urma accidentelor rutiere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!