Lucrările Congresului Internaţional de Holter şi Electrocardiologie Neinvazivă se vor desfășura în amfiteatrele Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara.
Congresul va cuprinde un curs de elevtrocardiologie neinvazivă şi Holter şi se va adresa unui larg public medical: cardiologi, internişti, neurologi, diabetologi, medici de urgenţă, medici de familie, rezidenţi. Cursul este acreditat de Colegiul Medicilor din România. Vor participa la congres specialiști din țări ca SUA, Rusia, Japonia, Brazilia, Israel, India, Ungaria, Polonia, Germania, Serbia, Franţa, Grecia, Slovacia, Italia, Elveţia, Moldova şi România.
“Descoperită cu mai bine de 100 de ani în urmă, electrocardiograma rămâne încă „cel mai bun prieten” al cardiologului, progresele în domeniu permiţând aducerea ei la cote înalte de sensibilitate a acesteia, cu incontestabilă valoare diagnostică şi prognostică în bolile cardiovasculare. Ca metodă neivazivă, repetabilă, fără riscuri şi aflată într-un proces continuu de tehnologizare, justifică necesitatea actualizării permanente a cunoştinţelor”, a explicat Rodica Avram, șef secţie Cardiologie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!