„Suntem în creştere faţă de anul trecut. Efortul făcut pentru organizarea acţiunii este deosebit, dar rezultatul a fost peste aşteptări, conferinţa e un succes total”, ne-a declarat Dorin Boerescu, conducătorul reţelei 2Parale, organizatoarea EcomTIM.
Conferinţa a crescut enorm faţă de anul trecut, atât prin calitatea subiectelor abordate, cât și prin profesionalismul participanţilor şi prin valoarea speaker-ilor.
„Toată lumea a vrut să vină la EcomTIM. Sunt dornici să îşi prezinte experienţa”, ne-a mai declarat Boerescu. Reprezentanţii la cel mai înalt nivel ai Google România, ai serviciului de plăţi online PayPal, ai companiei emitente de carduri Visa sau şefii celor mai mari ofertanţi de servicii de reduceri şi comerţ electronic din România, cu toţii au venit la Timişoara să discute despre viitorul e-commerce, al marketingului online şi al social media.
Nivelul discuţiilor purtate a fost unul înalt, atât speakerii, cât şi publicul nu au vorbit chiestiuni generale, ei au dezbătut probleme focusate. S-au căutat soluţii concrete referitoare la creşterea vânzărilor, la găsirea de modalităţi noi de câştigare de clienţi sau de creştere a traficului unui site de specialitate.
Vorbitorii înscrişi au prezentat modelele de succes aplicate pentru promovarea anumitor produse de larg consum prin folosirea de soluţii alternative reclamelor clasice, prin apelarea la social media, la paginile de Facebook, dar şi despre modul de cuantificare a succesului obţinut prin acest nou mod de a face publicitate, alternativ, diferit de clasicele add-uri postate prin bannere. Destul de mult s-a vorbit despre reducerile şi promoţiile care se pot pune la punct prin intermediul internetului, cu referire directă la celebrele site-uri de specialitate care oferă cupoanele de reduceri la diferite magazine sau restaurante în comerţul din lumea reală.
Tinerii cu idei sunt motorul dezvoltării în mediul virtual
Aproape în totalitate, participanţii la EcomTIM 2012 au fost tineri. Tineri cu dorinţă de afirmare, cu idei excelente pentru a fi puse în practică pe internet, mulţi dintre aceştia deţinători deja ai unor business-uri în online.
„Nu am făcut un profil al participantului înscris la EcomTIM, dar se poate foarte clar constata ca este vorba în cea mai mare parte de tineri care vor să înveţe de la cei mai buni despre cum să crească”, ne-a mai declarat Dorin Boerescu.
În acest moment, piaţa românească este încă puţin dezvoltată pe domeniul comerţului electronic, mai spune Boerescu. „Acum vorbim de o piaţă de 300 – 500 milioane de euro, este destul de puţin faţă de potenţialul real al pieţei. Informaţiile noastre arată că spre 2013 vom ajunge la un miliard de euro. Din păcate, consumatorul român nu este încă învăţat cu acest tip de tranzacţii. Cei din vest au trecut prin etapa cataloagelor, de celebrul Neckermann. Noi nu am avut această oportunitate, iar acum românul vrea să vadă cu ochii lui, pe viu, să atingă cu mâna produsul pentru care dă banii”, a declarat acesta.
EcomTIM a debutat miercuri prin intermediul conferinţei. Acţiunile continuă şi joi, cu mai multe workshop-uri, de această dată mult mai focusate pe diferite componente ale business-ului din domeniul internetului.
ecomTIM aduce la Timisoara lideri mondiali in comertul online
Citiți principiile noastre de moderare aici!