Copiii sunt așteptați la cele două reprezentații luni, 10 iunie, de la ora 10.15 și de la ora 11.15.
„Din cartea lui Vlgyimir Szutyejev Vidám vedeți trei povestiri. În prima, intitulată Sub ciupercă („A gomba alatt”) este vorba despre iubire și solidaritate. În a doua, Nuielușa isteață („Okoska botocska”) despre mintea ascuțită, prostie și gândirea obtuză. A treia povestire, care a împrumutat și titlul spectacolului Ce fel de pasăre e asta?(„Micsoda madár ez?) ne învață să fim noi înșine”, dezvăluie actorii păpușari din Ungaria.
”Spectacolul este jucat ca urmare acordului de parteneriat semnat de Teatrul „Merlin”, Timișoara, cu Teatrul de Păpuși „Kövér Béla“, Szeged, Ungaria și cu Teatrul pentru Copii din Subotica, Serbia, și face parte din proiectul „Împreună în DKMT”. Acordul prevede ca fiecare dintre parteneri să joace cel puțin un spectacol anual în țara fiecărei instituții implicate. Astfel, Teatrul „Merlin ” a jucat până acum un spectacol, Ariciul, pentru copiii vorbitori de limba română din Uzdin (Serbia) și spectacolul Aladin la Teatrul din Szeged. Teatrul pentru Copii din Subotica a jucat la Timișoara spectacolul Scufița Roșie pentru copiii sârbi din regiune”, precizează secretarul literar al Teatrului Merlin, Dana Crețu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!