Evenimentul a fost pus la cale de Centrul Cultural German din Timișoara cu sprijinul Institutului Goethe și al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei. Spectacolul va avea loc pe 3 februarie, la Teatrul German de Stat, de la ora 19:30.
„«One more than one» a constituit în anul 2003 finalul legendarei trilogii de azi a lui Riki von Falken, în care ea se ocupă de procesarea propriilor experiențe, ale confruntărilor și a felului de a interacționa cu viața, cu abandonul și cu moartea. În acest performance coregrafa se află în căutarea formei amintirii. Pierderea celuilalt a fost interiorizată. Viața schimbată își urmează cursul. Amintirea rămâne, însoțește și modifică gândirea, lucrează în și prin corp. Acum această perioadă a luat sfârșit. Reconstituirea după 11 ani le oferă atât coregrafei din Berlin cât și spectatorilor posibilitatea de a revedea și de a redescoperi «One more than one» dintr-o perspectivă actuală, deoarece contextul e diferit”, au transmis organizatorii evenimentului.
Riki von Falken a fost premiată în repetate rânduri pentru opera și talentul ei. Cel mai recent premiu „Willms Neuhaus”, i-a fost înmânat la începutul acestui an, printr-o ceremonie la Berlin.
Intrarea la eveniment este gratuită.
Foto: www.degage.com.br
Citiți principiile noastre de moderare aici!