Sub denumirea de REAL Drift, organizatorul, Asociaţia Română de Tuning Auto, reuneşte la Timişoara atât maşinile modificate în secţiunile de tuning şi car-audio, cât şi concursul de drift, o combinaţie de spectacol şi virtuozitate la care participă cei mai buni piloţi români, dar şi invitaţi din străinătate. „Evenimentul va aduce în premieră la Timişoara, un oraş plin de pasionaţi ai sporturilor cu motor, prima întâlnire live cu cei mai buni piloţi de drift şi cele mai frumoase maşini, într-un spectacol plin de adrenalină. Aşteptăm peste 70 de maşini, unele spectaculos modificate, altele de competiţie, având între 300 şi 500 de cai putere.” a declarat Graţian Sonu, preşedintele Asociaţiei Române de Tuning Auto.
Evenimentul figurează în calendarul competiţional ca a 2-a etapă a Campionatului de Drift 2010 şi a 2-a etapă a Campionatului de Tuning al României. REAL Drift Timişoara se va desfăşura sâmbătă 10 şi duminică 11 aprilie, în parcarea REAL Est începând cu ora 10. Juriul va fi alcătuit din francezii de la King of Drift.
Preţul unui bilet este de 20 de lei, copiii sub 12 ani (însoţiţi de părinţi) beneficiază de intrare gratuită.
30 de pasionaţi s-au înscris până acum pe lista participanţilor la REAL Drift – Timişoara 2010.
Citiți principiile noastre de moderare aici!