Studenții Academiei de Excelență Opera, prima școală de Music Hall din România, vor urca pentru prima dată pe scena Operei Naționale din Timișoara. O vor face pe 6 decembrie începând cu ora 19.00, când vor susține primul spectacol de Music Hall românesc lansat în premieră națională, sub numele de „Voievodinele, fiicele lui Dracula”. Prestația lor va reprezenta un fragment din acest eveniment, tinerii artiști prezentând în avanpremieră 20 de minute din viitorul spectacol.
Cei 20 de cursanți, formați sub bagheta unor artiști consacrați cu recunoaștere internațională, vin să arate prin arta lor că talentul secondat de muncă și perseverență poate aduce frumosul în fața publicului. Ulterior, pe scenă vor urca orchestra, corul și soliștii Facultății de Muzică Timișoara, care vor prezenta opereta Silvia de Kalman Imre.
”Tinerii studenți au pe umerii lor responsabilitatea primei generații atât ca deschizători de drum cât și ca cei ce vor asigura continuitatea în timp a Academiei. Așteptările tuturor sunt foarte mari, dublate de dubla premieră: prima prestație a studenților, primul fragment de spectacol din primul music hall românesc!” a anunțat Mariana Faur, managerul de proiect, membru al Clubului Rotary Timișoara Opera.
La intrare nu se va plăti bilet, dar participanții vor fi rugați să facă o donație, banii urmând să fie folosiți la continuarea proiectului tinerilor artiști. Proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!