Evenimentul se desfășoară la propunerea Companiei de spectacole “CIVIC ART CvM” din Bucureşti şi la iniţiativa Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei. Spectacolul are la bază o dramatizare după romanele „Ultimul Constantin” de Ileana Toma, „Neamul Basarabilor ” de Aurel Petrescu şi adaptarea pieselor de teatru „Constantin Brâncoveanu” de Nicolae Iorga şi „Ultimul drum al lui Brâncoveanu” de Dan Tărchilă.
Acţiunea spectacolului se petrece într-una din celulele închisorii „Ediculé” din Istanbul, cu puţin timp înaintea decapitării domnitorului Brâncoveanu, a fiilor săi şi a sfetnicului Ianache Văcărescu.
Scenariul și regia piesei de teatru îi aparțin lui Marian Ciripan, interpret principal al piesei, cel care îl întruchipează pe sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu. Alături de el, din distribuția spectacolului fac parte: Cristina Moldoveanu în rolul doamnei Marica, Corneliu Jipa în rolul stolnicului Cantacuzino și Cristian Dionisie în rolul trimisului sultanului.
„Această piesă de teatru este în sine o veritabilă cateheză culturală și o mărturisire de credință ortodoxă, dar și o lecție de patriotism autentic. Cu prilejul Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română, eparhia noastră va aduce la Timişoara trupa de teatru ,,Civic Art” din Bucureşti care a primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru ca în acest an, când este comemorată jertfa Martirilor Brâncoveni, să desfăşoare mai multe spectacole în întreg cuprinsul Patriarhiei Române, care să pună în lumină drama şi martiriul familiei Brâncoveanu, fidelitatea lor faţă de credinţa strămoşească şi dragostea faţă de Dumnezeu şi de ţară. Nădăjduim că prin organizarea acestui spectacol la Teatrul Naţional din Timişoara vom reuşi să aducem în atenţia publicului spectator pilda de iubire şi jertfelnicie a vrednicului Voievod Constantin, arătând că au fost oameni care au murit pentru credinţa şi identitatea acestui neam. Datoria noastră, a celor de astăzi, este să urmăm acest exemplu de curaj şi dăruire, iar atunci când ne vom confrunta cu problemele şi încercările lumii în care trăim, să avem încredinţarea că toate se pot depăşi prin purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu. Cred că vom aduce multă bucurie publicului timişorean şi tuturor credincioşilor eparhiei noastre prin acest frumos spectacol”, susține Zaharia Pereş, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!