Cei cinci actori celebri joacă într-o „dramă matrimonială cu un twist de boală mortală”, o poveste despre viaţă şi sinceritate.
Luni, 19 februarie, de la ora 20, Marius Manole, Medeea Marinescu, Mirela Oprișor, Vlad Zamfirescu și Diana Roman vor juca spectacolul „Pe o pânză de păianjen” pe scena Operei Naționale Române din Timișoara.
Potrivit organizatorilor, piesa lui Alexandru Popa, regizată de Vad Zamfirescu, este „o poveste cu tâlc, ce ne reamintește să nu uităm să privim și dincolo de ceea ce pare evident, să nu cădem pradă rutinei și să avem mereu ochii și inima deschise către și pentru persoanele de lângă noi. După ridicarea cortinei pătrundem direct în miezul acţiunii, când Andu (Vlad Zamfirescu) îşi anunţă în miez de noapte soţia, pe Alma (Medeea Marinescu), că se va retrage într-o mănăstire. Definitiv. Prietenii de o viaţă ai cuplului, Lori (Mirela Oprişor) şi Petrişor (Marius Manole) sunt convocaţi să dea o mână de ajutor în ceea ce pare a fi o glumă cu iz de criză matrimonială. Când însă celor patru li se alătură şi Dorotheea (Diana Roman) devine greu de spus dacă lucrurile se complică ori se simplifică. Perdeaua aparenţelor se ridică, povestea devine mai profundă, dar şi mai intensă. Ceea ce pare a fi doar teorie învăţată în facultate de domnişoara psihiatru se dovedeşte a fi o tulburătoare experienţă de viață, într-o poveste în care adevărul nu e întotdeauna cel mai cinstit răspuns pentru celălalt”, dezvăluie protagoniștii.
Găsiți bilete aici.
Trimite articolul
XAm vrut sa cumpar bilet…ma gandeam 30-40 lei…cand am vazut 160 am lasat-o balta. Cu banii astia ma simt bine un weekend…film cinema, o carte, mancat in oras, Uber.