Spectacolul, destinat strângerii de fonduri pentru Japonia, grav afectată de cutremurul din 11 martie, este creat de artiștii Motoko Hirayama (Japonia) și Răzvan Mazilu (România), pe partitura muzicala “Requiem” a compozitorului Karl Jenkins. ”Toate fondurile obținute ca urmare a organizării spectacolelor vor fi direcționate către Fondul de Asistență pentru victimele dezastrului din Japonia, deschis de Fundatia JTI. Prin organizarea acestui eveniment JTI România își demonstrează solidaritatea cu locuitorii Japoniei, țara de origine a companiei mamă, Japan Tobacco Inc”, precizează organizatorii turneului.
”Requiem. Nu știi nimic despre mine” este ”o poveste despre doi dansatori care nu se cunosc între ei, dar care ajung să se descopere unul pe celălalt. Partitura muzicală semnată de Karl Jenkins, vorbește despre moarte, dar și despre puterea de a renaște”, dezvăluie protagoniștii.
”Deși locuiesc și muncesc în București, mă simt foarte legat de Timișoara. Am lucrat cu Teatrul Național, unde am o colaborare din anul 2007, pentru spectacolele “Remember” și “Iulius Cezar”. Publicul timișorean e un public cald, doritor să vadă lucruri noi. Timișorenii sunt curioși, deschiși, generoși. Timișoara este a doua mea casă, aici am foarte mulți prieteni și pot să spun că mă simt inspirat în acest oraș”, declară Răzvan Mazilu.
Motoko Hirayama, dansatoare, coregrafă și profesor asociat al Universității din Tsukuba, este una din figurile marcante ale dansului și coregrafiei din țara ei natală, unde a căștigat nenumărate premii importante. Pe plan internațional, Motoko a creat coregrafii pentru dansatori importanti de la American Ballet Theatre, San Francisco Ballet, Baletul Balșoi și a colaborat cu renumitul coregraf israelian Imbal Pinto.
Citiți principiile noastre de moderare aici!