Electric Theatre aduce două spectacole pe texte contemporane americane de la Godot Cafe-teatru Bucureşti: „Accidente înspăimântătoare pe terenul de joacă” și ”Femeile din viața mea”.
Sâmbătă, 10 mai, de la la ora 21, spectatorii vor asista la „Accidente înspăimântătoare pe terenul de joacă”, de Rajiv Joseph, în regia lui Ryan Whinnem. „Accidente înspăimântătoare pe terenul de joacă” spune povestea lui Doug (Tudor Aaron Istodor) şi Kayleen (Simona Cuciurianu) pe parcursul a 30 de ani de viaţă, din copilărie până la vârsta de 38 de ani. Relația dintre ei este urmărită într-un stil tragicomic din perspectiva rănilor care îi aduc, periodic, împreună, uniţi într-un mod unic şi de neînţeles pentru restul lumii. Piesa, prezentată la Godot în premieră pe țară, explorează cu umor harta relațiilor interumane, presărată cu ochi vineți, răni infectate și dragoste. Interpretează Tudor Aaron Istodor, Simona Cuciurianu. Spectacolul este produs de Asociaţia Pro Drama, Teatrul Fără Frontiere şi Godot Cafe-Teatru. Duminică, 11 mai 2014, tot de la ora 19, este programat spectacolul ”Femeile din viața mea”, adaptare de Letiţia Vlădescu după ”Femeile din Manhattan”, de John Patrick Shanley: ”o piesă despre femei moderne, complexe, sensibile, de succes, încrezătoare şi uneori nevrotice”. În distribuție, Letitia Vladescu, Raluca Ghervan, Cristina Florea.
Ambele spectacole vor fi jucate pe scena Electric Theatre din Timișoara (str. Argeș nr.18), iar biletele pentru fiecare reprezentație costă 25 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!