Noul manager al Teatrului „Merlin”, Laurenţiu Pleşa, a anunţat că instituţia pe care o conduce a lansat două noi programe pentru anul 2015, ce poartă numele de „Teatru călător” şi „Generaţia 2000”.
„Teatrul călător” este un program care are în vedere deplasarea teatrului în diferite spații de joc interioare sau în aer liber, la festivaluri de teatru naționale și internaționale, participarea cu spectacole în zone defavorizate. Se intenționează relizarea de parteneriate si coproducții cu alte teatre, rețele internaționale, instituții.
Acest program conține 5 proiecte, dintre care primul care se materializează e intitulat „Mănușa cu povești”.
Gândit pentru a putea fi deplasat în grădinițe și școli, „Mănușa cu povești” va aduna spectacole mici cu titluri conținute în programa preșcolară. Primul dintre ele e “Ursul păcălit de vulpe”, un spectacol pe textul lui Ion Creangă, adaptat pentru scenă de Delia Gavlițchi. Textul e vesel, actual, amuzant, transmițând un mesaj pozitiv despre prietenie, la fel cum va fi și spectacolul.
„Generația 2000” este un program ce are în vedere montarea de spectacole pentru tineri cu subiecte care să acopere multe zone de preocupări și problematici specifice vârstei: violența în școală, abandonul școlar, relațiile problematice cu părinții, despre sexualitate, discriminare etnică etc.
„Lumea în care acești tineri au crescut este diferită de cea a părinților și a bunicilor lor, de aceea trebuie să fim în concordanță cu schimbările prin care trece această generație. Vom invita tineri regizori absolvenți cărora le vom da astfel o șansă la afirmare, ei fiind oricum mai aproape de problematică. Dorim să identificăm texte noi, proaspete, dar și să încurajăm tinerii dramaturgi să le prezinte. În acest program vom colabora cu studenți de la Facultatea de actorie sau tineri absolvenți care sunt la început de drum. Spațiul de joc ales va fi neconvențional, dar se va utiliza în mare măsură și spațiul de care dispune teatrul în cadrul Bastionului Theresia”, au anunţat reprezentanţii Teatrului Merlin.
În cadrul acestui program, tânăra regizoare Miruna Radu, absolventă a trei facultăți cu profil artistic a propus, în mod surprinzător, un text clasic, „Privește înapoi cu mânie” de John Osborne. Spectacolul ei se naște din dorința de a le arăta tinerilor un posibil drum spre maturizare.
„Între plictis și acțiune se regăsește perechea de îndrăgostiți Alison și Jimmy cărora se alătură Cliff și Helena. În încercarea de a lupta pentru ideea de familie, tinerii căsătoriți înainte de maturitate sunt puși în situații de oameni mari care încă nu știu să facă față situațiilor vieții”, spune Miruna Radu.
Echipa Mirunei Radu e tânără și ea, scenograful spectacolului e Zsolt Fehervari, iar cei patru protagoniști sunt: Răzvan Munteanu, Octavia Petrșor, Laura Brătoiu, Radu Văduva.
Premiera spectacolului Ursul pacalit de vulpe va avea loc duminica, 08 martie, de la ora 11:00, iar piesa Priveste inapoi cu manie va fi pusa in scena in cursul lunii aprilie.
Pretul unui bilet este de cinci lei pentru copii si 10 lei pentru adulti.
Al doilea spectacol cu Ursul păcălit de vulpe, din data de 10 martie, va fi donat în contul Campaniei Naționale „Artiștiii pentru artiști”, organizată de UNITER, care vine în ajutorul artiștilor aflați în dificultate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!