Interpreta rolului titular, mezzosoprana Ramona Zaharia, este absolventă a Universităţii de Arte « George Enescu » din Iaşi, unde a urmat şi cursurile de master, Artista a participat la clase de măiestrie vocală conduse de Ludovic Spiess, în România, şi de Theodore Coressi, în Austria. Printre rolurile de succes în CV-ul ei artistic se numără, Eliza Doolittle în musicalul „My Fair Lady” de Frederick Loewe, Gianetta din „Elixirul dragostei” de G. Donizetti, Maddalena din „Rigoletto” de G. Verdi, Bertha din „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, Marcellina din „Nunta lui Figaro” de W. A. Mozart, Prinţul Orlovski din „Liliacul” de J. Strauss.
Invitaţi special pentru acest spectacol sunt Călin Brătescu (Bucureşti) pentru rolul Don Jose şi Dorin Mara (Arad) în rolul Escamillo, iar Crina Vezentan va interpreta rolul Micaela. Spectatorii vor asista şi la un debut de rol: Remus Alăzăroaie cântă pentru prima dată partitura lui Remendado. Dan Patacă, Octavian Vlaicu, Gabriela Gal şi Nicoleta Colceiar întregesc distribuţia spectacolului. Compusă de Georges Bizet pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée, opera „Carmen” a avut premiera absolută la „Opéra Comique“ din Paris, în 3 martie 1875.
Actuala producţie a Operei Naţionale Române din Timişoara este regizată de Marina Emandi-Tiron. Spectacolul este cântat integral în limba franceză şi titrat în limba română. Biletele, cu tarif maximal de 30 de lei, s-au pus în vânzare la Agenţia Operei.
foto (c) fotosen.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!