Designul Hair Hood este în întregime unul cu specific masculin, old school: regăsim elemente vânătorești, decorații sportive, mașini clasice de colecție, pipe vechi din lemn de bambus și mobilă din lemn masiv. Toate acestea în combinație cu muzica jazz care rulează pe fundal vă vor întoarce în timp. Clienții vor avea parte de o experiență inedită, relaxantă, o rupere de cotidian. Atracția principală la Hair Hood sunt scaunele clasice de frizerie cu o vechime de peste 80 de ani, care în urma unui complex proces de recondiționare au fost readuse la viață.
Inițiatorul conceptului este Beniamin Rafaila, unul din cei mai apreciați hairstylişti din Timișoara. Pasionat fiind de perioada celui de al 2-lea Război Mondial, de eleganță și stilul de viață al bărbaților din acea perioadă și de tot ceea ce înseamnă clasic. A reușit să adune în timp elemente vintage din acea perioadă și cu multă pasiune pentru această meserie, a pus bazele barbershop-ului. Doamnele nu au fost uitate nici ele, salonul având și o parte de coafor, design-ul fiind specific aceleași perioade. Barbershop-ul Hair Hood îl găsiți în Piața Unirii, pe strada Matei Corvin, nr.1. Datorită cererii mari, este bine să faceți o rezervare din timp, la numerele de telefon 0768487401(bărbați), 0786194420(bărbați) și 0761368757(femei).
Accesează site-ul aici: Hair Hood: Old School Hair Salon – Părul tău, pasiunea noastră!
Foto: Hair Hood
(878073)
Citiți principiile noastre de moderare aici!